Economie

Bloomberg: Criza energetică din Europa se va agrava odată cu venirea iernii

Prețurile la energie în Europa au doborât record după record încă înainte de venirea iernii și această criză se va agrava pe măsură ce temperaturile vor începe să scadă, transmite Bloomberg.

Luna trecută creșterea prețurilor la electricitate a forțat unele companii britanice să își reducă producția și să solicite ajutorul statului, un exemplu la ceea ce ar putea să se întâmple în întreaga Europă tocmai în momentul în care apare o nouă variantă de coronavirus. Pentru guvernele din regiune aceasta ar putea însemna tensiuni cu țările vecine care vor încerca să își asigure aprovizionarea proprie, iar pentru gospodării ar putea însemna o situație în care li se cere să consume mai puțină energie și chiar să se pregătească pentru întreruperi în aprovizionare.

Problema este că nu se întrevede nicio soluție dinspre partea de ofertă, având în vedere că exportatorii precum Rusia livrează doar ceea ce dispun în prezent, iar Qatarul spune că produce la capacitate maximă. În acest condiții, industria energetică este nevoită să se bazeze pe „distrugerea cererii”, susține Fabian Roenningen, analist la Rysted Energy.

„Am văzut deja acest lucru în ultimele luni și, în multe industrii, cel mai probabil va continua și se va agrava. În condițiile actuale de pe piață pentru mulți jucători nu este profitabil să opereze”, apreciază Roenningen.

Pentru Franța, a doua mare economie a Europei, riscurile sunt deosebit de mari. Posibilitatea unui val de ger în ianuarie și februarie creează un motiv de îngrijorare pentru operatorul rețelei naționale de transport a energiei electrice. Disponibilitatea centralelor nucleare, coloana vertebrală a sistemului energetic național din Franța, este una redusă după ce pandemia a amânat lucrările de mentenanță la unele reactoare, a subliniat operatorul într-un raport publicat săptămâna aceasta.

Prețurile la electricitate sunt deja la un nivel apropiat de record pe măsură ce un val de frig se apropie de Franța și este așteptat să se extindă luni, când cererea de electricitate va crește odată cu începutul săptămânii de lucru.

Iarna trecută operatorul de rețea a cerut gospodăriilor să utilizeze mai puțină electricitate în momentele de vârf și de asemenea a activat unele clauze de diminuare a cererii din contractele încheiate cu producătorii, atunci când situația s-a agravat. Următorul pas ar fi reducerea tensiunii de-a lungul rețelei și, în ultimă instanță, ar recurge la introducerea unor întreruperi în aprovizionare de până la două ore pentru fiecare regiune. Toate acestea însă ar avea loc înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor.

Franța este și un important exportator de electricitate în țările vecine, ceea ce înseamnă că efectele unei eventuale crize s-ar resimți și în Germania, Spania, Italia și Marea Britanie. Potrivit analiștilor, luni cererea maximă de electricitate ar putea ajunge la 79,6 Gigawați, sub recordul de 102 Gigawați atins în luna februarie 2012.

Însă situația de la începutul sezonului de iarnă actual este agravată de creșterea explozivă a prețului gazelor naturale. Stocurile de gaze naturale sunt la un nivel mai redus decât de obicei și se epuizează mai rapid. Analiștii au avertizat că depozitele de gaze ar putea să coboare la zero în iarna aceasta dacă temperaturile reduse vor stimula cererea.

În aceste situații întreruperile în aprovizionare sunt posibile, avertizează Jeremy Weir, director general la firma elvețiană de trading cu materii prime Trafigura Group.

„Dacă temperaturile în Europa vor fi extrem de reduse nu va exista o soluție ușoară pe partea de ofertă, va fi nevoie de o soluție pe partea de cerere”, susține și Adam Lewis, partener la firma de trading Hartree Partners LP.

Pe partea de ofertă, crucială va fi următoarea mutare a Rusiei. Președintele Vladimir Putin a semnalat că va ajuta Europa cu mai multe livrări pentru a stabiliza piața, dar deși livrările rusești și-au revenit după un început modest în noiembrie, ele sunt totuși inferioare comparativ cu cele de anul trecut. Cât de multe gaze va trimite Rusia în luna decembrie Europei rămâne un mister și mai mare.

Uniunea Europeană dispune de un așa numit principiu al solidarității care ar trebui să împiedice orice stat să blocheze exporturile de electricitate și gaze și să lase alt stat membru să se confrunte cu dificultăți în aprovizionare, în special când este vorba de consumatorii casnici. Însă această solidaritate nu a fost testată niciodată într-o situație de criză de amploare. În luna februarie 2018 când un val de frig, denumit „Beast from the East”, a lovit Europa a fost aproape de finalul sezonului de încălzire. În acest an este posibil ca și un fenomen meteo mai puțin sever să aibă un impact similar.

„Asta arată cât de expusă este sistemul energetic european la volatilitatea prețurilor materiilor prime. Pe termen scurt, nu putem face mare lucru”, spune Fabian Roenningen.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.