Administrație

3 decembrie, Ziua Persoanelor cu Dizabilități. Situația pe care o gestionează DGASPC Alba

Persoanele cu dizabilități sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața socială, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.

O dizabilitate este o condiție care poate fi cauzată genetic, de un accident, de o boală sau o traumă, care poate limita abilitățile unei persoane precum vederea, auzul, vorbirea, mobilitatea sau funcția cognitivă. Persoanele cu dizabilități se confruntă cu una sau mai multe limitări.

Un handicap reprezintă o constrângere/barieră fizică sau una legată de atitudine, care-i este impusă unei persoane, indiferent dacă acea persoană are sau nu o dizabilitate. Handicapul este doar o chestiune de percepție. Fiecare om poate face anumite lucruri pe care alții nu le pot face.

Fiecare persoană are un suflet frumos, cald, este un om care are nevoie de înțelegere, sprijin și atenție.

În anul 1992 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat, prin Rezoluția 47/3, data de 3 decembrie ca fiind Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități (1983 – 1992), elaborând Convenția pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități ratificată de 153 de țări, printre care și România, în anul 2010.

Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, reprezintă instrumentul de bază pe care fiecare stat membru îl are la îndemână în scopul implementării, la nivel național, a mecanismelor necesare respectării, promovării și protejării drepturilor persoanelor cu dizabilități, în cadrul unui sistem administrativ ce pune în prim plan nevoile semenilor noștri.

În Strategia Națiunilor Unite privind incluziunea persoanelor cu dizabilități, lansată în anul 2019, se reafirmă faptul că realizarea deplină și completă a drepturilor tuturor persoanelor cu dizabilități este o parte inalienabilă, integrală și indivizibilă a tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În martie 2021 Comisia Europeană a adoptat Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030) care stipulează:

  • includerea drepturilor tuturor persoanelor cu dizabilități în toate politicile și domeniile;
  • accesul egal pentru persoanele cu dizabilități la asistență medicală, locuri de muncă, transport public și locuințe;
  • punerea în aplicare și dezvoltarea în continuare a proiectului-pilot cardul european pentru dizabilitate, care permite recunoașterea reciprocă a dizabilităților în unele țări din UE;
  • măsuri de redresare și atenuare a efectelor crizelor sanitare, cum este criza CoViD-19, care afectează disproporționat persoanele cu dizabilități.

Având în vedere situația epidemiologică și măsurile de securitate sanitară, în acest an, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități va fi marcată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba doar la nivelul centrelor rezidențiale pentru persoane cu dizabilități prin organizarea de activități cum ar fi: activități de artterapie și ergoterapie, audiții de colinde şi muzică populară, jocuri de societate și mese festive, activități de decorare a centrului, prezentarea unor materiale informative cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, discuții individuale și de grup pe aceste teme.

La această dată, în sistemul de protecție al Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba beneficiază de servicii de găzduire, îngrijire, recuperare, asistență și suport, îngrijire la domiciliu, un număr de 690 persoane adulte cu dizabilități, din care:

  • 232 de persoane sunt ocrotite în centrele rezidențiale aflate în structura DGASPC Alba;
  • 302 persoane beneficiază de servicii în cadrul centrelor rezidențiale contractate de către DGASPC Alba cu furnizorii privați de servicii sociale;
  • 86 de persoane adulte cu dizabilități, din 13 localități ale județului, beneficiază de servicii în cadrul rețelelor sociale și medico-sociale de îngrijire la domiciliu contractate cu furnizorii privați de servicii sociale;
  • 45 de persoane cu dizabilități din categoria persoanelor cu afecțiuni neurologice beneficiază de servicii de asistență și suport în baza contractului încheiat cu furnizorul privat de servicii sociale;
  • 25 de persoane cu certificat de încadrare în grad de handicap, din comunitate, beneficiază de servicii de recuperare neuro-motorie şi asistenţă psiho-socială, în regim de zi, în baza contractului încheiat cu furnizorul privat de servicii sociale.

De asemenea, DGASPC Alba oferă servicii pentru un număr de 182 de copii/tineri cu dizabilități, astfel:

  • 44 de copii/tineri cu dizabilități sunt ocrotiți în serviciile rezidențiale aflate în structura DGASPC Alba;
  • 26 de copii/tineri beneficiază de servicii în centrele rezidențiale contractate de DGASPC Alba cu furnizorii privați de servicii sociale;
  • 77 de copii cu dizabilități neuropsihiatrice, de pe raza județului, beneficiază de servicii de recuperare în regim de zi oferite în cadrul centrului aflat în structura instituției;
  • 35 de copii/tineri cu certificat de încadrare în grad de handicap, în baza contractului încheiat cu furnizorul privat de servicii sociale, beneficiază de servicii de recuperare în regim de zi.

În baza contractelor încheiate cu furnizorii privați de servicii sociale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba achită, lunar, pentru fiecare beneficiar, o parte din contravaloarea serviciilor.

Situația statistică la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba indică, în prezent, 18 457 de persoane neinstituționalizate încadrate într-un grad de handicap, dintre care 16.385 de adulți și 2072 de copii, persoane care beneficiază de drepturile și facilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006.

„Persoanele cu dizabilități trăiesc printre noi, au dorințe, suferă, se bucură, încearcă să depășească neajunsurile, chiar dacă viața de zi cu zi și calitatea acesteia a fost afectată de pandemia de CoViD-19 prin izolare, distanțare fizică și socială, accesul redus la servicii. Marcarea acestei zile trebuie văzută ca un îndemn adresat fiecăruia dintre noi de a trata cu demnitate persoanele cu dizabilități, de a renunța la prejudecăți și la atitudini discriminatorii. Este necesară implicarea noastră, a tuturor, în acțiuni care să contribuie la schimbarea mentalității, la creșterea gradului de toleranță a societății cu privire la persoanele cu dizabilități, la reducerea riscului de marginalizare sau excludere socială a lor, precum și la conștientizarea faptului că semenii noștri cu dizabilități reprezintă o categorie a populației insuficient pusă în valoare în momentul de față, iar noi suntem, toți – instituții publice și societate civilă, responsabili de integrarea persoanelor cu dizabilități în viața politică, socială, economică și culturală a comunității. Transmitem gândurile noastre bune tuturor persoanelor cu nevoi speciale din județul Alba și le asigurăm de toată aprecierea, respectul și susținerea noastră!”, a transmis directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Valentin-Ioan Frăcea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.