Administrație

Spitalul Orășenesc din Abrud a finalizat reabilitarea sistemului de încălzire

Conducerea Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud anunță că, în prag de sfârșit de an, a reușit să finalizeze reabilitarea sistemului de încălzire al unității medicale.

„Final de an ‘en fanfare’ pentru administrația noastră. Am reușit să transformăm cel mai ineficient punct termic aflat la Spitalul Orășenesc Abrud din localitate, în cel mai eficient”, informează conducerea unității.

„Cum am făcut asta? Prin studierea în detaliu a sistemelor de încălzire care au la baza dezvoltarea durabilă și care se încadrează în standarde de calitate, poluare și consum care sporesc dezvoltarea economiei locale, astfel s-a ales un sistem de încălzire care folosește deșeurile lemnoase, mai exact tocătura de lemn ca și combustibil, complet automatizat, cu cele mai scăzute emise de monoxid de carbon”, au mai precizat reprezentanții spitalului.

Potrivit acestora, în urma modernizării sistemului de încălzire, costurile de funcționare sunt de cel puțin de trei ori mai mici, eficiența noii centrale a crescut de la 45%-50% – la centralele vechi –, la 97,5% la noul sistem.

În plus, prin această investiție, s-a pus capăt „manipulării manuale a lemnului în frig, ploaie sau zăpadă”, obținând „control absolut al temperaturii printr-un sistem avansat de automatizări”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.