Social

Incendiu la Petrești în prima dimineață a noului an

Un incendiu a izbucnit în prima dimineață a noului an în localitatea Petrești, focul mistuind acoperișul unei anexe gospodărești. Potrivit pompierilor care au intervenit la stingerea incendiului, acesta s-a datorat unui coș de fum defect.

„Garda de intervenție Sebeș intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Petrești”, a anunțat sâmbătă dimineața purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, care a precizat că ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe.

În jurul orei 6 și 15 minute, reprezentantul pompierilor a informat că incendiul era localizat și că acesta se manifesta pe o suprafață de aprox. 30 mp la acoperișul anexei”.

Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Potrivit reprezentanților ISU, nu a existat pericolul de propagare a incendiului și nu au existat victime.

„Cauza este cos de fum neprotejat termic fata de materialele combustibile”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.