Sănătate

Bani europeni pentru dotarea școlilor aiudene cu materiale antivirale

Primăria municipiului Aiud anunță că a câștigat un nou proiect finanțat din fonduri europene, care va ajuta autoritățile locale să gestioneze în condiții mai bune pandemia de CoViD-19 în unitățile de învățământ.

„Am câștigat un nou proiect cu finanțare europeană! Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul «Consolidarea capacității unităților de învățământ din municipiul Aiud în vederea gestionării situației de pandemie generate de virusul SARS-CoV-2 2020»”, se arată într-o informare publică a autorității locale din Aiud.

Obiectivul general al proiectului constă în asigurarea unei capacități adecvate de gestionare a crizei sanitare șase unități de învățământ din Municipiul Aiud: Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud; Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud; Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud; Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud; Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud și Liceul Tehnologic Aiud, prin dotarea cu echipamente de protecție medicală și dispozitive medicale necesare pentru diminuarea riscului de propagare a infecției cu SARS-CoV-2.

Valoarea totală a proiectului este 3.433.504,61 lei și nu este condiționată de cofinanțare sau de costuri neeligibile.

Proiectul prevede achiziția de echipamente de protecție în valoare estimată de două milioane de lei, măști faciale și dezinfectant. De asemenea, vor fi achiziționate dispozitive medicale în valoare estimată de 1.355.103,14 lei.

Proiectul are termen de implementare până în decembrie 2022. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de CoViD-19, prioritatea de investiții 9a Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare CoViD-19.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.