Administrație

Sebeș. Lucrări în derulare la bazele sportive „Arini” și „Pielarul”

În aceste zile se desfășoară lucrări la bazele sportive „Arini” și „Pielarul”, anunță primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, pe pagina sa de socializare.

„La baza sportivă ‘Pielarul’ vom beneficia de nocturnă, teren omologat UEFA și FRF, tribune capabile să primească un număr de 500 de spectatori, grație unei finanțări nerambursabile obținute de Primăria Municipiului Sebeș, prin Compania Națională de Investiții. Pe o suprafață totală de 31.000 metri pătrați va fi construit un teren sportiv pentru fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF (105 metri x 68 metri), plus un teren sportiv de mici dimensiuni (20 metri x 40 metri), echipat cu instalație de nocturnă, pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis”, detaliază primarul municipiului Sebeș.

El mai spune că proiectul include construcția unei clădiri pentru vestiare și a unei clădiri administrative. „Din plan nu lipsesc amenajările de parcări pentru autovehicule și autocare și nici spațiile verzi adiacente”, mai preciează Nistor.

Bază sportivă de tip 2 din incinta Parcului Arini va fi realizată pe o suprafață de 5.000 metri pătrați. Va fi construit un teren sportiv de mici dimensiuni (20 metri x 40 metri), care va fi folosit pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis. De asemenea, este în construcție o clădire pentru vestiare, o clădire administrativă și va fi amenajată o parcare pentru autovehicule. Și această investiție beneficiază de finanțare prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Complexuri sportive” gestionat de către Compania Națională de Investiții (CNI).

„Pentru a încuraja mișcarea sportivă în rândul tinerilor din Sebeș, a fost semnată autorizația de construire și pentru baza sportivă de pe strada Tipografilor”, a încheiat Dorin Nistor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.