
Pompierii din Blaj intervin vineri seara pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unui cafe-bar din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Radu Botezan, Garda de Intervenție Blaj acționează, cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în care funcționa un cafe-bar în localitatea Bucerdea Grânoasă.
„Incendiul a fost localizat în limitele găsite, nefiind surprinse victime, iar în aceste momente se intervine pentru lichidarea ultimelor focare”, a precizat Radu Botezan.
Urmează ca pompierii să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.
Comentarii recente