
CFR SA avertizează că, în perioada 29 iunie – 1 iulie, când sunt anunțate temperaturi care vor depăși 37 – 38 de grade în aer, personalul companiei va lua măsurile speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță, printre care și reducerea vitezei de circulație a trenurilor.
Astfel, conform unui comunicat al companiei, personalul de întreținere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe rețea, în regiunile aflate sub atenționare de Cod Galben și Cod Portocaliu, prin verificarea directă ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor la nivelul șinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe anumite intervale de stații, unde situația o impune, se va reduce viteza de circulație a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță.
De asemenea, CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători și de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.
CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.
Totodată, reprezentanții CFR menționează că aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranță feroviară pentru astfel de situații speciale.
Comentarii recente