Sănătate

Doar 151 de persoane din Alba s-au imunizat cu doza a patra de vaccin anti-CoViD-19

Doar 151 de persoane s-au vaccinat anti-CoViD-19 până în prezent în județul Alba cu doza a patra, potrivit datelor furnizate, miercuri, la solicitarea Agerpres, de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba.

Purtătorul de cuvânt al DSP Alba, Ioana Presecan, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că, de la începutul campaniei de imunizare în județul Alba, respectiv în ultimul an și jumătate, au fost administrate în total 246.449 de doze Pfizer, 11.691 de doze Moderna și 25.644 de doze administrate cu serul de la J&J.

„Doza a patra a fost administrată unui număr de 151 de persoane”, a precizat Ioana Presecan.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că de când s-a închis ultimul centru de vaccinare din județ, în 12 mai, 17 medici de familie au solicitat DSP Alba vaccinuri anti-CoViD-19.

Doza a patra de vaccin Pfizer poate fi efectuată, începând din data de 16 mai, de persoanele de peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva CoViD-19 cu trei doze dintr-un vaccin cu ARN mesager (Pfizer sau Moderna) și care au minimum patru luni de la efectuarea dozei a treia.

DSP Alba a anunțat miercuri, 29 iunie, 11 cazuri noi de CoViD-19, după prelucrarea a 143 de teste.

În total, de la începutul pandemiei au fost confirmate cu noul coronavirus în județ 53.999 de persoane, dintre care 1.290 au decedat. Au fost efectuate până acum 473.284 de teste CoViD-19 (PCR și teste rapide).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.