Social

Cod galben de inundații și viituri în 14 bazine hidrografice, până miercuri după-amiaza

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până miercuri după-amiaza în 14 bazine hidrografice.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 8 august, ora 16:00 – 10 august, ora 14:00, vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Iza – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Maramureș), Tur – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Satu Mare), Lăpuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Maramureș), Someșul Mare – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Bistrița Năsăud), Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Cluj), Someș – afluenții mici aferenți sectorului aval SH Dej (județele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crișul Negru – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Arad) și Crișul Alb – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Hunedoara și Arad).

Fenomene hidrologice similare vizează și cursurile de apă: Arieș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Alba și Cluj), Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava (județele: Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (județele: Timiș și Arad), Timiș – bazin amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Şag, Bârzava – bazin amonte S.H. Moniom și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Moniom – amonte S.H. Gătaia (județele: Caraș Severin și Timiș), Cerna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Gorj și Caraș Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Motru – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Hunedoara, Gorj și Mehedinți), Olt – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sebeș Olt – amonte Ac. Ionești (județele: Sibiu, Vâlcea și Argeș), Olteț – bazin superior (județele: Gorj și Vâlcea) și Argeș – bazin superior și Dâmbovița – bazin superior (județele: Argeș și Dâmbovița).

INHGA precizează că atenționarea Hidrologică vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Alba și Hunedoara.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.