
Municipiul Aiud a demarat o serie de demersuri edilitare pentru modernizarea și asfaltarea arterelor de circulație din localitate. Lucrările se desfășoară pe timpul verii, profitând de vremea frumoasă și de activitatea relativ redusă din oraș.
Astfel, potrivit municipalității aiudene, continuă lucrările la podul din zona Stadionului, precum și pe strada Morii, porțiunea cuprinsă între strada Băilor și pod.
Vineri, reprezentanții primăriei locale anunțaseră că, pe strada Vâlcele, a fost turnat stratul de asfalt, iar circulația rutieră a fost deschisă. Până la efectuarea recepției vor mai avea loc mici lucrări pentru amenajarea fiecărui detaliu al străzii, susțin sursele citate.
De asemenea, miercuri, 10 august, podul de peste Valea Aiudului, din zona străzii Dudului, a fost deschis circulației, după finalizarea lucrărilor care au urmărit consolidarea acestuia.
Aiud. Încep lucrările la podul de pe strada Stadionului. Circulația în zonă va fi închisă
Comentarii recente