Mozaic

Festivalul Roman Apulum este dedicat în acest an împăratului Traian

Sute de „legionari romani”, „războinici daci”, „gladiatori” și „nimfe” participă la Festivalul Roman Apulum, ediție dedicată împăratului Traian, desfășurat la Alba Iulia, fostul castru antic Apulum, deschis oficial sâmbătă în prezența unui număr mare de turiști și localnici.

Potrivit organizatorilor, la cea de-a IX-a ediție sunt prezenți „reenactori” din Cluj-Napoca (Terra Dacia Aeterna), Constanța (Tomis), Pitești (Historia Renascita), Sibiu (Veteres Milites), Baia Mare (Omnis Barbaria), Piatra Neamț (Dacii Petrodavei) și Svishtov, Bulgaria (Legio I Italica), cărora li se adaugă membrii Gărzii Apulum, din Alba Iulia.

După ceremonia oficială de deschidere a festivalului, desfășurată pe esplanada catedralei romano-catolice, a avut loc parada „legionarilor romani”, „războinicilor daci”, „gladiatorilor” și „nimfelor”.

Festivalul are două componente majore, dezvoltate în două spații distincte: una scenică, cu un program aproape continuu pe parcursul zilelor de sâmbătă, duminică și luni, în spațiul din fața catedralei romano-catolice, unde toate trupele participante au prezentări, atât singular, cât și comune, respectiv cea didactică, produsă de activitatea taberelor militare și meșteșugărești, cu numeroase ateliere active și interactive.

Pentru prima dată în festival, tabăra romană este separată de cea dacică.

Tabăra antică cuprinde o serie de ateliere militare și meșteșugărești: prelucrare os, prelucrare lemn, olărit, monetărie, signacula, jocuri romane, mozaic, pictură, gastronomie antică, medicină antică, machete, scriptoria, inscripții în piatră, fierărie, metaloplastie, antrenamente soldați, antrenamente gladiatori și tir cu arcul.

Organizatorii au pregătit și tururi ghidate, gratuite, ale principalelor obiective romane ale castrului Apulum.

Nu lipsesc din program dansurile antice și „luptele de gladiatori”.

Duminică vor fi, în plus, o competiție sportivă/pentatlon antic și un „târg de sclavi”. Seara va avea loc marea confruntare între daci și romani.

Festivalul se va încheia luni, la ora 12.00, cu o paradă a trupelor participante.

Organizat de Primăria municipiului Alba Iulia, Festivalul Roman Apulum se desfășoară anual în acest oraș din 2013, excepție făcând, din cauza pandemiei de coronavirus, anul 2020.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.