
Încasările la buget sunt peste așteptări, ceea ce face de neînțeles faptul că Executivul nu a alocat la rectificare sumele de bani necesare pentru acoperirea costurilor cu plafonarea prețurilor la gaz și energie electrică, afirmă directorul executiv al Concordia, Radu Burnete.
„Este de neînțeles de ce în contextul unor încasări peste așteptări la bugetul de stat Guvernul nu alocă sumele necesare pentru acoperirea costurilor cu plafonarea prețurilor la gaz și energie electrică. Aceste încasări vin în mare parte din impozitele și profiturile companiilor producătoare de energie (majoritatea cu capital de stat) sau din TVA colectat peste așteptări, ca urmare a prețurilor mari la energie. Acești bani trebuie întorși la consumatori, pentru ca ei să facă față creșterilor de preț. Acesta este și mecanismul prevăzut de Guvern plin plafonarea prețurilor. Consumatorii plătesc un preț mai mic, iar diferența este rambursată de stat furnizorilor de energie. Doar că statul nu-și pune bani deoparte pentru această rambursare și se pune în situația de a nu-și putea onora datoriile”, subliniază Burnete, într-o opinie transmisă, marți, Agerpres.
El consideră că acest fapt „este nedrept și periculos” pentru sistemul nostru energetic.
„Este nedrept, pentru că furnizorii finanțează cu banii lor o măsură publică și este normal să fie rambursați la timp. Este periculos pentru că furnizorii au nevoie de acești bani ca să cumpere energie pentru la iarnă (iar statul are deja întârzieri de luni de zile în rambursări), să facă investiții în rețele sau în creșterea eficienței energetice. Vorbim de zeci de miliarde de lei fără de care ei vor funcționa aproape în regim de avarie, iar Ministerul Finanțelor alocă o sumă de câteva ori mai mică decât necesarul estimat chiar de Ministerul Energiei. Această decizie este pentru mine un mister”, a punctat directorul Concordia.
Declarația directorului executiv al Concordia vine în sprijinul poziției exprimate de Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), membru Concordia, care a semnalat marți, printr-un comunicat, că rectificarea bugetară este sub 25% din necesarul pentru finanțarea plafonului la energie și expune la un risc major capacitatea de a mai funcționa a întregului sector energetic.
Reprezentanții ACUE subliniază că suma de 2,5 miliarde de lei prevăzută pentru Ministerul Energiei reprezintă doar 7,7% din necesarul de finanțare estimat de minister (31 de miliarde de lei) pentru acoperirea angajamentelor asumate de Guvern doar prin OUG 27/2022, până la finalul anului 2022, respectiv achitarea diferențelor dintre prețul real al facturilor consumatorilor non-casnici și prețul plafonat al energiei.
Totodată, suma de 7,3 miliarde lei prevăzută pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru întregul capitol de „Asistență socială” este mult sub necesarul de finanțare estimat de Federația ACUE la solicitarea autorităților (de 8,4 miliarde lei) pentru acoperirea angajamentelor asumate de Guvern prin OUG 27/2022, până la finalul anului 2022.
„Actuala rectificare bugetară nu include sumele necesare pentru acoperirea plafoanelor de preț asumate de statul român pentru perioada aprilie – decembrie 2022 și expune la un risc major capacitatea de a mai funcționa a întregului sector energetic. În contextul local și internațional, marcat de o creștere abruptă a prețului la energie și de foarte multe incertitudini în ceea ce privește securitatea în aprovizionare, decizia de a ‘sub-bugeta’ o schemă de sprijin asumată de statul român, de care beneficiază aproximativ 90% din clienții casnici și non-casnici, reprezintă un risc major suplimentar care afectează grav reziliența întregului sector energetic”, se menționa în comunicatul ACUE.
Reprezentanții ACUE semnalează că, în condițiile în care, din creșterile de preț înregistrate în zona de producție de energie, statul român a încasat venituri semnificative (peste 11 miliarde lei, doar din taxarea veniturilor suplimentare), propunerea de alocare a sub 25% din necesarul pentru măsurile de sprijin la clienții finali dezechilibrează întreg sectorul energetic național, în contextul în care toate statele membre UE recomandă măsuri de întărire a rezilienței acestui sector.
Concordia aduce împreună 14 industrii esențiale pentru economia românească și firme cu peste 330.000 de angajați, care au o contribuție totală de 26% din PIB. Concordia este singura organizație parte a BusinessEuropean, a Organizației Internaționale a Angajatorilor (IOE) și al Business at OECD (BIAC) și partener legitim în toate dezbaterile publice de la nivelul Guvernului, al Parlamentului și ale structurilor de decizie din teritoriu.
Comentarii recente