
Miercuri, târziu în seară, polițiștii blăjeni de la ordine publică au încercat să oprească un autoturism care circula în localitatea Mănărade, însă șoferul autovehiculului a refuzat să respecte semnalul. Mai mult, a accelerat, îndreptându-se spre localitatea Spătac, unde a abandonat mașina.
„Persoana aflată la volanul autoturismului nu a respectat semnalul polițiștilor și și-a continuat drumul spre localitatea Spătac, iar pe raza localității, conducătorul auto a abandonat autoturismul, încercând să scape de controlul polițiștilor”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, pe un câmp, în apropierea locului în care a fost abandonat autoturismul, pe un bărbat de 34 de ani, din Spătac, care ar fi condus autoturismul și căruia, întrucât emana miros de alcool, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta refuzat.
Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat să se supună prelevării. Acum este cercetat pentru infracțiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Comentarii recente