
La data de 24 august 2022, în jurul orei 09,30, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timp ce acționau pe DN67 C, în localitatea Petrești, au depistat un bărbat de 58 de ani, din comuna Săsciori, care circula cu un moped neînmatriculat și fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 24 august 2022, polițiștii rutieri din cadrul poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pe raza municipiului, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, din Alba Iulia.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halena alcoolică polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest și să se supună recoltării de mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar acesta a refuzat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Comentarii recente