Mozaic

Marele Premiu al Galei Tânărului Actor – HOP, câștigat de actrița Laura Gabriela Oana

Foto: (c) Andrei Gîndac / via Gala HOP

Premiul „Ștefan Iordache”, Marele Premiu al celei de-a XXV-a ediții a Galei Tânărului Actor – HOP, a fost câștigat de actrița Laura Gabriela Oana, în vârstă de 24 de ani, din Baia Mare, absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2020.

Laura Gabriela Oana a fost prezentă în secțiunea Individual cu spectacolul „Doamnelor de la Brunch” din musicalul „Company”, iar în secțiunea Grup cu show-ul “(Încă un) Musical!” din musicalul „Something Rotten!”.

„Ești o revelație, ești actorul total. Un grup minunat cu voci, cu talent, cu ambiție, cu foarte mult echilibru, respect și disciplină. Te felicităm și să nu uiți că ai luat premiul ‘Ștefan Iordache’ “, i-a transmis criticul de teatru Marina Constantinescu, când i-a înmânat sâmbătă seara trofeul.

Tânăra actriță a mulțumit pentru șansa de a participa la Gala HOP și pentru experiența de care s-a bucurat în cadrul concursului.

„Vă mulțumesc din suflet, în primul rând juriului care mi-a acordat acest premiu, UniTeR, a fost o onoare și am simțit o mare responsabilitate să fiu în fața voastră în aceste trei seri. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc infinit Răzvan Mazilu pentru că ai acceptat să fii directorul Galei HOP și pentru că ai propus această temă exact atunci când aveam nevoie de ea, nici mai repede, nici mai târziu, și pentru că săptămâna asta am avut șansa să lucrez cu tine, cu Maria, să am întâlnirile pe care le-am avut cu colegii mei, să beneficiez de o parte din experiența pe care ai împărtășit-o, pentru întâlnirile pe care le-am avut”, a spus câștigătoarea Marelui Premiu al Galei HOP.

Marele Premiu al Galei se acordă în memoria lui Ștefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediții ale Galei HOP, un apropiat al acestui eveniment și un susținător al tinerilor la început de carieră. Dacă inițial, începând cu ediția 2009, acesta a fost acordat pentru cel mai bun actor la secțiunea Individual, începând din anul 2013, organizatorii au decis ca Premiul „Ștefan Iordache” să devină Marele Premiu al Galei.

Prezent la eveniment, președintele UniTeR, scenograful Dragoș Buhagiar, a afirmat că ideea de a-l propune pe Răzvan Mazilu director artistic al Galei HOP a fost una foarte bună.

„Sunt foarte fericit că ideea noastră de a-l propune pentru Gală pe Răzvan Mazilu a funcționat, pentru că a funcționat din plin. Am asistat la o explozie de energie. Răzvan Mazilu cred că știe să butoneze, are un real talent pentru a mobiliza și a implica emoțional, trup și suflet, tinerii actori. Eu cred că a fost o decizie bună a UniTeR și a Senatului UniTeR, pentru că se pare că directorii de teatru din România își doresc prezența geniului ăsta în teatrele lor din ce în ce mai des. Musicalul e un gen care se vinde foarte bine, e un gen pe care publicul îl receptează cu mare bucurie. Probabil, mă gândesc și în contextul social și politic, pentru că nu trăim vremuri tocmai plăcute, eu cred că oamenii au nevoie să primească, au nevoie de energia aceasta care depășește rampa. Musicalul oferă acest tip de energie, oferă un tip de a-l scoate pe om din griji, din cotidian, e un gen care e din ce în ce mai prezent pe scene, și eu cred că lucrul acesta trebuie privit cu seriozitate, pentru că nu există școală de musical în România încă, nu știm ce ne rezervă viitorul”, a declarat președintele UniTeR, scenograful Dragoș Buhagiar, pentru Agerpres.

El a precizat că „au fost niște zile foarte bune, și toate exercițiile, toate încercările tinerilor actori au fost abordate cu mare seriozitate”, iar în cele trei zile ale galei au putut fi văzuți „niște tineri cu potențial”.

Cine a cîștigat premiile acestei ediții

Premiul pentru cea mai bună actriță la secțiunea Individual i-a fost acordat actriței Maria Grosu, în vârstă de 30 de ani, din Bacău, absolventă a Universității Hyperion din București, promoția 2019. Ea a prezentat momentul “Zuza din 14G” după “The girl in 14G” de Jeanine Tesori și Deck Scanlan.

Premiul a fost anunțat de Ioana Bogățan, directoarea Teatrului de Păpuși “Prichindel” din Alba Iulia, împreună cu Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Premiul pentru cel mai bun actor, secțiunea Individual, nu s-a acordat.

Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori a fost acordat trupei spectacolului „(încă un) Musical!”, cu Andrei Duțu, Dragoș Ioniță și Laura Gabriela Oana. Premiul a fost anunțat de președintele UniTeR, Dragoș Buhagiar.

Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului a fost acordat actriței Cristina Danu pentru „Sexy” din musicalul „Mean Girls” (Secțiunea Individual) și pentru „There’s Gotta be Something Better Than This!” din musicalul “Sweet Charity” (Secțiunea Grup). Câștigătoarea a fost anunțată de Aura Corbeanu, vicepreședintele UniTeR, și de actorul Petru Mărgineanu, câștigătorul premiului la ediția din 2021.

Juriul Galei i-a avut în componență pe Marina Constantinescu – critic de teatru, Lucian Ionescu – actor, Elena Purea – actriță, Carmen Stanciu – teatrolog și Lucian Vărsăndan – manager cultural.

Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală a fost acordat de actrița Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, actorului Tudor-Grațian Manea.

Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF” a fost acordat de directoarea de casting Florentina Bratfanof actriței Sara Pongrac.

Premiile publicului, decise în urma votului pe site-ul www.galahop.uniter.ro, au fost: pentru cea mai bună actriță – Gabriela Porumbacu, pentru cel mai bun actor – Robert Agape și pentru cea mai bună trupă de actori – spectacolul „Te iubesc, dar nu pe tine”, susținut de actorii Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Mihai Andrei Pleșa, Sara Pongrac, Paul Ștefan Tonca.

Ediția aniversară a Galei Tânărului Actor HOP a avut ca temă „Musical = Actor Total + Show Total”.

Prezentatorii Galei HOP 2022 au fost actorii Monica Odagiu și Alex Ștefănescu.

Ultima zi a galei a fost deschisă cu un moment muzical la care au participat toți concurenții „Musical… show total!”, urmat de un alt moment muzical susținut de Lucian Ionescu și s-a încheiat cu melodia „We are the champions” din musicalul „We will rock you”, interpretată de toți concurenții.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.