
Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în ședința de miercuri, amendarea lui George Buhnici cu 20.000 de lei, pentru declarațiile sale din iulie, despre corpurile femeilor.
CNCD apreciază că „afirmațiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor, în cadrul emisiunii TV «XNS», în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană”. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor șapte membri ai Colegiului director prezenți.
Printre declarațiile sancționate s-au regăsit: „Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală fetelor!” și „Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”.
Comentarii recente