Administrație

ADR Centru despre rolul proiectelor finanțate prin fonduri europene pentru calitatea sistemului educațional

Sediul Agenție de Dezvoltare Centru din municipiul Alba Iulia

Prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 s-a acordat o mare importanță educației, prin mai multe axe existând posibilitatea dezvoltării infrastructurii de educație, se arată într-un comunicat al Agenției de Dezvoltare Centru (ADR).

Astfel, se arată în acest document, au fost finanțate toate nivelurile de învățământ (antepreșcolar – creșe și preșcolar-grădinițe; învățământul obligatoriu – școli cu clasele I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare; învățământul profesional și tehnic dar și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice și școli profesionale) fără a fi omise investițiile pentru universități.

Nu au fost neglijate nici școlile frecventate de elevi aparținând categoriilor dezavantajate sau de copiii cu cerințe educaționale speciale. S-a căutat să se asigure astfel creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și a învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire a sistemului de învățământ.

Complementar s-a avut în vedere și creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic, prin îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale și a dotării colegiilor (inclusiv a anexele acestora: săli de sport, cabinete specialități, etc). În Regiunea Centru învățământul cu profil tehnic are o istorie îndelungată, datorită profilului socio-economic pe care unele orașe l-au dezvoltat pe parcursul anilor, iar modificarea și completarea sistemului clasic de învățământ a adus multiple beneficii elevilor care au fost determinați să se adapteze cerințelor actuale ale pieței muncii.

Astfel, în perioada 2007-2022, 29 proiecte au fost destinate reabilitării termice a unităților de învățământ în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor, având o valoare totală de aproximativ 25 milioane euro. La acestea s-au adăugat 121 proiecte în valoare totală mai mare de 200 milioane euro, prin care au fost construite, reabilitate, modernizate sau extinse, dar și dotate, creșe, grădinițe, școli, licee, colegii și universități, din întreaga Regiune Centru.

„Am susținut creșterea calității în educație prin îmbunătățirea performanțelor energetice ale clădirilor instituțiilor de învățământ în care își desfășoară activitatea elevii, majoritatea acestora fiind construcții vechi și mari consumatoare de energie. Fondurile Regio au sprijinit multe instituții de învățământ în vederea reabilitării energetice dar și pentru lucrări de modernizare și dotare. În prezent, peste 15.000 de elevi și studenți din Regiunea Centru beneficiază de condiții mai bune de studiu datorită investițiilor cu fonduri Regio în 150 proiecte, cu o valoare totală de peste 230 milioane euro”, a menționat Simion Crețu, directorul general ADR Centru.

POR 2014-2020 a urmărit inclusiv creșterea relevanței învățământului terțiar universitar și consolidarea rolului universităților, în relație cu piața forței de muncă și cu sectoarele economice competitive din Regiunea Centru. Investițiile realizate au susținut asigurarea unei activități didactice și de cercetare de calitate, orientate spre creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale.

Printre universitățile care au obținut finanțare pentru dezvoltare se numără Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiințe și Tehnologie din Târgu Mureș, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Extensia din Alba Iulia a Universității Tehnice din Cluj Napoca precum și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Proiectele de modernizare a școlilor finanțate prin fonduri europene nerambursabile, sunt imperios necesare în educație, deoarece ne aflăm într-o continuă dezvoltare, iar sistemul educațional trebuie să țină pasul cu evoluția societății, tehnologia fiind tot mai avansată, cererea pe piața muncii tot mai pretențioasă. Astfel proiectele realizate prin POR 2014-2020 au avut ca principal scop creșterea calității educației, atractivității și gradului de participare la învățământ pentru cât mai mulți dintre elevii din Regiunea Centru, atât din comune, cât și din orașe și municipii. Concret, prin activitatea noastră din perioada 2007-2022 peste 40.000 de elevi și studenți se bucură de condiții mai bune de studiu, ca urmare a implementării, a mai mult de 210 proiecte europene, prin care sistemul educațional a fost finanțat cu mai mult de 300 milioane euro”, a mai precizat domnul Simion Crețu, vorbind despre impactul finanțărilor europene asupra sistemului de educație din Regiunea Centru.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.