Social

A mai căzut o stea. Actrița Valeria Seciu a murit la 83 de ani

Valeria Seciu (2 august 1939 – 6 septembrie 2022)

Anunțul a fost făcut de UniTeR printr-o postare pe pagina de Facebook.

„Valeria Seciu (2 august 1939 – 6 septembrie 2022). Am aflat cu tristețe că în dimineața zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriță de teatru, film, radio și televiziune, Valeria Seciu. Vom reveni mâine cu detalii despre înmormântare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească” a transmis UniTeR.

Actrița Valeria Seciu s-a născut la București, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (1964), la clasa lui A. Pop Marțian, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care avea să îi devină soț, potrivit Agerpres.

În anul 1964 a debutat pe scena Teatrului Național din București alături de Ion Caramitru, cu rolul Veronicăi Micle din dramatizarea „Eminescu”, în regia lui Sică Alexandrescu. Pe această scenă a jucat în spectacole precum: „Eminescu” (1964), „Răzvan și Vidra” și „Apus de soare” (1967), „Enigma Otiliei” (1968), „Idiotul” (1969), „Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), „Pisica în noaptea Anului Nou” și „Jocul de-a vacanța” (1971), „Richard al III-lea” (1976).

Din anul 1978 a a făcut parte din colectivul Teatrului Mic din București, unde a susținut o prestigioasă activitate. Aici s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii ștefan Iordache și Gheorghe Visu.

Marile roluri din această perioadă au fost: „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello (1978), „Maestrul și Margareta” de M. Bulgakov (1980), „Niște țărani” de Dinu Săraru (1981), „Dama cu camelii” de Al. Dumas (1985). A mai jucat în: „Pescărușul” de Cehov (1993), „Spirit” de Margaret Edson (2001), „Cum gândește Amy” de David Hare, (2005), „Furtuna” de William Shakespeare (2009), toate în regia Cătălinei Buzoianu, „Creatorul de teatru”, de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007).

La începutul anilor 1990, fără a părăsi scena Teatrului Mic, Valeria Seciu a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de gen de după revoluție. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare importantă a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul „Pelicanul”, după August Strindberg (1994). Această piesă a fost montată într-un spațiu neconvențional, într-un depozit al Sălii Dalles.

În film a debutat în 1964, jucând în pelicula „Casa neterminată”, regizată de Andrei Blaier. Deși a deținut peste 20 de roluri în filme, acestea nu i-au pus în valoare resursele de sensibilitate și profunzime reliefate pe scenă. Din filmografia sa mai amintim: „Asediul” (1971), „Un august în flăcări” (1974), „Regăsire” (1977), „Clipa” (1979), „Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), „Lumini și umbre” – serial TV (1979-1982), „Bună seara, Irina” (1980), „Dragostea și revoluția” (1983), „Adela” (1984), „Furtună în Pacific” (1985), conform volumului „1234 cineaști români” (Ed. științifică, 1996).

După anul 2000 a urcat mai rar pe scenă, dar, cu toate acestea, fiecare apariție a reprezentat un succes de public și de critică. În anul 2010 a apărut în filmul „Aurora”, semnat de Cristi Puiu, și a jucat la Teatrul Mic rolul principal în spectacolul „Doamna noastră din Pascagoula”, după ultima piesă scrisă de Tennessee Williams, în regia lui Florin Fătulescu.

Bogata sa activitatea fost încununată de o serie de premii și distincții: Premiul UniTeR 2002 pentru cea mai bună actriță, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul „Spirit”, în regia Cătălinei Buzoianu (2004); Premiul Asociației Cineaștilor din România (1978), pentru rolul din filmul „Înainte de tăcere”; Premiul UniTeR (2006) pentru rolul principal din piesa „Cum gândește Amy”, în regia Cătălinei Buzoianu; Premiul de excelență pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UniTeR (2007); distincția pentru Cea mai bună actriță în rol secundar pentru Gloucester din „Lear”, regizat de Andrei șerban, la Gala Premiilor UniTeR (2009).

În 2014, artista și-a anunțat retragerea de pe scena Teatrului Mic și Teatrului Foarte Mic. Un an mai târziu, în 2015, a primit o stea pe Aleea Timpului din Capitală. Tot în 2015 a făcut parte din juriul Galei celei de-a XXIII-a ediții a Galei Premiilor UniTeR și a primit decorația regală Nihil Sine Deo din parte principesei Margareta.

În anul 2016 s-a numărat printre laureații Premiilor Criticii oferite de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, pentru rolul Ranevskaia din spectacolul „Livada de vișini” de A. P. Cehov.

Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, având împreună un băiat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.