Social

A încercat să se înarmeze de pe DarkWeb pentru a comite o crimă, dar a fost iertat de judecătorii din București

Un tânăr din orașul Fălticeni a fost condamnat definitiv de instanțele bucureștene la un an închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de dobândire de arme chimice, el fiind acuzat că a comandat, prin intermediul rețelei DarkWeb, 28 de grame de ricină, substanță calificată ca armă chimică, cu scopul de a-și ucide o rudă.

Infracțiunea a avut loc în noiembrie 2020, însă cazul a fost adus în atenția opiniei publice de Poliția Română după doi ani, care a emis vineri un comunicat de presă.

„În luna noiembrie 2020, în urma unui schimb operativ de informații cu Departamentul pentru Siguranță Națională a Statelor Unite ale Americii din cadrul Ambasadei SUA din Austria, polițiștii Direcției de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice. Astfel, bărbatul bănuit, aflându-se pe teritoriul României, ar fi încercat să procure ricină, substanță calificată ca armă chimică potrivit Listei prevăzute la Anexa 1 din Legea nr. 56/1997, cu scopul de a-și ucide o rudă. În acest sens, bărbatul ar fi accesat rețeaua DarkWeb și ar fi solicitat aproximativ 28 de grame de ricină”, anunță Poliția Română.

Cel în cauză ar fi determinat o altă persoană să ridice coletul, fără ca aceasta să cunoască conținutul real al pachetului.

DarkWeb este o rețeaua „ascunsă” de pe Internet, folosită de grupări criminale din toată lumea pentru a comanda asasinate sau pentru trafic de arme, vânzare de droguri și alte substanțe interzise, pornografie infantilă.

Potrivit portalului instanțelor, tânărul respectiv se numește Iustin Acîrnăresei, el fiind arestat preventiv în ianuarie 2021, după care a fost plasat în arest la domiciliu și apoi eliberat.

Ulterior, pe 21 aprilie 2021, Iustin Acîrnăresei a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice.

În aprilie 2022, Iustin Acîrnăresei a fost condamnat de Tribunalul București la un an închisoare cu suspendare și efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Suceava – Direcția de Asistență Socială sau în cadrul AJOFM Suceava.

Decizia tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, printr-o sentință dată pe 12 septembrie 2022.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.