
Noul sistem de iluminat public pe LED care a fost instalat în municipiului Aiud va reduce substanțial consumul de electricitate al localității, informează primăria locală.
„După cum probabil ați observat deja, trecem la iluminat public pe LED atât în urbanul municipiului Aiud, cât și în rural. Au mai rămas de montat corpuri de iluminat în zona urbană, montarea fiind finalizată în satele componente și localitățile aparținătoare municipiului Aiud”, se arată într-o informare publică a municipalității.
Municipiul Aiud devine astfel singurul municipiu din județul Alba iluminat integral pe LED. „Mai mult, avem cel mai performant sistem integrat de iluminat public, care ne va permite reducerea substanțială a consumului de electricitate, inclusiv prin ajustarea luminozității lămpilor LED”, mai precizează reprezentanții autorității locale.
Această investiție a fost cofinanțată din fonduri nerambursabile – 2,4 milioane lei provenind de la Administrația Fondului pentru Mediu cu scopul modernizării iluminatului din rural și aproximativ 11 milioane de lei provenind din fonduri europene pentru iluminatul public din urbanul municipiului.
Comentarii recente