
„Vara 2022 a fost una în care ne-am bucurat de o revenire la normalitate în ceea ce privește viața socială, pe întreg teritoriul județului Alba fiind organizate nenumărate evenimente”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
POtrivit acestuia, lunile de vară implică nenumărate activități din toate punctele de vedere, de la distracție și zile însorite, evenimente cultural-artistice, religioase, tradiționale și sportive, până la fenomene meteo extreme și alte evenimente care presupun prezența jandarmilor.
„Activitatea desfășurată de către Inspectoratul de Jandarmi Județean «Avram Iancu» Alba, în vara acestui an, a urmărit cu precădere îndeplinirea obiectivelor stabilite de lege, precum și a sarcinilor ce revin instituției din actele normative în vigoare. Echipa managerială a acționat pentru adaptarea acțiunilor la specificul situației operative, organizând activitățile în scopul prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și al garantării și apărării drepturilor și libertăților constituționale. Concomitent, s-a avut în vedere cu caracter permanent, executarea cu responsabilitate și profesionalism a misiunilor specifice de asigurare a ordinii publice, precum și a celorlalte activități și atribuții. Acest lucru nu l-am făcut doar singuri ci de multe ori ajutați, sprijiniți și în colaborare cu parteneri și prieteni din cadrul Jandarmeriei Române și din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cărora le adresăm călduroase mulțumiri pentru implicarea și solicitudinea de care au dat dovadă”, spune reprezentanții jandarmilor.
În aceste trei luni de vară (iunie, iulie și august), Jandarmeria Alba a desfășurat în total 1.547 de misiuni la nivel județean. Acțiunile întreprinse au avut ca scop respectarea legalității și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe timpul adunărilor și manifestațiilor publice, activităților culturale și sportive precum și a altor manifestări cu participare numeroasă.
Structurile de jandarmi montani (Șugag și Arieșeni) au executat misiuni în zonele de interes operativ din stațiunile montane și pe traseele turistice și zonele de agrement din zona acestora. Acestea s-au concretizat printr-un total de 197 misiuni în decursul celor trei luni de vară, în timpul cărora a fost acordat sprijin și ajutor persoanelor aflate în dificultate în zonele montane.
Jandarmii montani au participat și la misiuni de asigurare a ordinii publice, la evenimentele ce au avut loc în localitățile de dispunere și în cele limitrofe. De asemenea, structurile montane au participat la executarea de misiuni comune cu reprezentanți ai instituțiilor abilitate pentru prevenirea și asigurarea protecției și conservării fondului cinegetic și piscicol natural, dar și a fondului silvic.
Comentarii recente