Economie

Wizz Air va opera în premieră absolută zboruri spre Leeds, de pe Aeroportul Internațional Cluj

Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi destinații spre Marea Britanie, respectiv Leeds, operată de către compania aeriană Wizz Air, începând din sezonul de iarnă al anului 2022.

Zborurile spre Leeds vor fi operate în premieră absolută din 31 octombrie 2022, pentru început cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și vineri, iar începând din luna martie 2023, zborurile vor fi operate cu 3 frecvențe săptămânale: luni, miercuri și vineri. Biletele spre noua destinație sunt disponibile spre vânzare începând de astăzi, 29 septembrie 2022.

Marea Britanie conduce în topul țărilor de destinație preferate de către pasagerii Aeroportului Internațional Cluj. Leeds este cel mai mare oraș din regiunea West Yorkshire și al treilea oraș ca mărime din Marea Britanie (după Londra și Birmingham), fiind considerat a fi capitala nordului Angliei. Aeroportul Leeds Bradford deservește cele 2 orașe (Leeds și Bradford) fiind situat la aproximativ 11, respectiv 14 kilometri de centrul acestora.

Orașul Leeds este unul dintre marile centre universitare din Regat, iar cele două universități (University of Leeds șiLeeds Metropolitan University) sunt faima orașului care găzduiește anual o comunitate de peste un sfert de milion de studenți. Leeds are, de asemenea, o serie de atracții turistice, muzee, galerii de artă, festivaluri, dar și o tradiție îndelungată a industriei, în special a produselor textile, fiind centrul comercial și financiar al orașului West Yorkshire.

„Apreciem în mod deosebit decizia companiei Wizz Air de creștere a operațiunilor de zbor, oferind diversitate alternativelor de călătorie de pe aeroportul clujean. Odată cu a șaptea aeronavă alocată anul acesta bazei din Cluj-Napoca precum și cu noile rute adăugate rețelei din România, Wizz Air rămâne cea mai mare companie aeriană care operează din Cluj-Napoca și ne bucură faptul că noua rută, Leeds, va deservi o importantă comunitate de români din regiunea West Yorkshire”, a declarat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

„Avem convingerea că zborurile spre al 3-lea oraș ca mărime din Marea Britanie se vor bucura de aprecierea pasagerilor având în vedere faptul că Leeds este un mare centru universitar, iar Marea Britanie conduce topul internațional în ceea ce privește preferințele pasagerilor care aleg să călătorească de pe Aeroportul Internațional Cluj. Zborurile spre Leeds care vor debuta la finalul lunii octombrie a acestui an, reafirmă angajamentul ferm de peste 15 ani al companiei aeriene Wizz Air față de Aeroportul Internațional Cluj, prin dezvoltarea permanentă a opțiunilor de călătorie oferite pasagerilor”, a precizat și directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo.

Pasagerii Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj au acum posibilitatea de a călători spre peste 45 de destinații unice oferite de către operatorii aerieni. Totodată, precizăm că astăzi au fost reluate și zborurile companiei aeriene Wizz Air spre Abu Dhabi, operate cu 1 frecvență săptămânală în luna octombrie în fiecare joi, iar din luna noiembrie vor fi operate câte 2 zboruri pe săptămână.

De asemenea, spre finalul anului, respectiv din 7 decembrie 2022, de pe aeroportul clujean compania aeriană Wizz Air are programate spre operare zboruri în premieră spre Perugia, capitala regiunii Umbria din Italia, care vor fi efectuate cu 2 frecvențe săptămânale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.