
Un târg dedicat dezvoltării pieței locale ce activează în domeniul eficienței energetice și producerii energiei regenerabile are loc sâmbătă și duminică la Alba Iulia, în organizarea Consiliului Județean (CJ) Alba și a Agenției Locale a Energiei Alba (ALEA), potrivit unui comunicat transmis vineri Agerpres.
Reluat după șase ani, Târgul ALEA „Alba Green Energy” a ajuns la cea de-a X-a ediție.
„Acest demers, început în 2008 și continuat pe parcursul a 9 ani, a adus de fiecare dată noutăți, specialiști și experți care au împărtășit experiența și cunoștințele celor interesați, expozanți care au prezentat ofertele și invențiile din domeniu, precum și public dornic de a afla în mod direct oferta pieței. În actualul context internațional al piețelor de energie, în care toți resimțim în mod direct o presiune foarte mare asupra consumurilor și consumatorilor, prognozele fiind mai puțin optimiste în ceea ce privește prețurile la energie și la combustibilii clasici, considerăm oportun să venim în întâmpinarea tuturor celor interesați, oferindu-le informații într-un domeniu esențial – eficiența energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie”, se precizează în comunicatul organizatorilor.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, administrația din Alba s-a preocupat de acest domeniu, al energiei verde și eficienței energetice, încă de acum 15 ani, când în România, spune acesta, nu existau astfel de inițiative și nu prea existau parteneri de dialog.
„Pot spune că noi am fost deschizători de drumuri aici, în județul Alba. De atunci, ne-am preocupat continuu, iar astăzi, când economisirea energiei și folosirea energiei regenerabile au devenit subiecte stringente, demersurile noastre capătă o nouă consistență, devenind priorități de importanță strategică”, a declarat Ion Dumitrel, potrivit comunicatului menționat.
De-a lungul timpului, arată sursa citată, Consiliul Județean Alba a desfășurat o serie de inițiative specifice și concrete.
„Acțiunile, inițiativele și demersurile CJ Alba au drept scop transformarea Județului Alba într-un Județ Verde, având ca obiectiv principal asigurarea dezvoltării durabile. În acest sens, în anul 2007 a fost înființată Agenția Locală a Energiei Alba – ALEA, printr-un proiect al Consiliului Județean Alba finanțat de Comisia Europeană și din fonduri proprii. În această etapă a început concretizarea inițiativelor CJ Alba de a avea o abordare coerentă a domeniului Energie la nivelul județului”, se afirmă în comunicat.
Potrivit acestuia, în 2012 a fost aprobat primul document strategic de planificare energetică la nivel local – Masterplanul Energetic al Județului Alba, iar în anul 2018 a fost aprobat documentul strategic la nivel local – Strategia Județului Alba în domeniul energiei, 2018-2023. „Fiind o continuare a Masterplanului, acest document aflat în implementare, prin acțiunile vizate și bazat pe expertiza dobândită în timp de către Consiliul Județean Alba și de către ALEA, este parte integrantă a Strategiei de Dezvoltare a Județului Alba pentru perioada 2021-2027″, se precizează în comunicat.
Sursa citată menționează și inițiative ale Județului Alba în domeniul eficienței energetice, respectiv proiecte implementate de Consiliul Județean Alba prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru reabilitarea energetică a infrastructurii unităților medicale din subordine, cum ar fi reabilitarea energetică a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia și cea a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud.
De asemenea, sunt menționate și propunerile de proiecte ale CJ Alba pentru perioada de programare 2021-2027, respectiv un obiectiv de investiții în domeniul educației, șase obiective de investiții în domeniul asistenței sociale, unul în domeniul cultural și un obiectiv de investiții în domeniul apărare.
Comentarii recente