
Sute de persoane, în mare parte copii și tineri, au întâmpinat vineri în gările Aiud și Teiuș trenul regal în care se aflau Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia, care efectuează o călătorie simbolică de la Cluj-Napoca la Alba Iulia cu ocazia aniversării Centenarului Încoronării.
Atât în gara Aiud, cât și în cea din Teiuș, înalții oaspeți au fost întâmpinați de reprezentanții administrației publice locale, respectiv primarul Oana Badea și primarul Mirel Vasile Hălălai.
Membrii familiei regale au fost întâmpinați cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare.
Trenul regal a plecat vineri din Cluj-Napoca, unde, de asemenea, au fost prezente un număr mare de persoane. Pe parcursul călătoriei, alături de familia regală au fost prezenți voluntari ai Crucii Roșii Române și elevi olimpici.
Trenul regal este așteptat la Alba Iulia sâmbătă, la ora 10,30. Aici, va putea fi vizitat de către public în intervalul orar 11-18, perioadă în care familia regală va lua parte la un Te Deum la Catedrala Ortodoxă, precum și la Parada Încoronării, dar și la prezentarea de volume regale din Sala Unirii.
În urmă cu 100 de ani, trenul regal a sosit la Alba Iulia în dimineața zilei de 15 octombrie, la fel ca alte garnituri care aduceau invitații, membri ai caselor regale, ai guvernului, peste 400 de parlamentari, membri ai misiunilor diplomatice și presă străină.
Evenimentul care a avut loc la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, a consfințit actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Zeci de mii de persoane, printre care reprezentanți ai corpului diplomatic, trimiși speciali din mai multe țări și jurnaliști străini, au fost prezente în urmă cu 99 de ani, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, la încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand și Reginei Maria, ceremonie concepută ca un spectacol de neuitat.
Comentarii recente