
Un tânăr dintr-o comună din Alba este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și rănirea sau schingiuirea animalelor după ce fi folosit o armă cu aer comprimat și ar fi rănit un câine care aparține unui consătean.
potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au efectuat vineri 3 percheziții domiciliare, în vederea obținerii de probe în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă, fără drept și rănirea sau schingiuirea animalelor, care ar fi fost săvârșite de un tânăr de 20 de ani, din Crăciunelu de Jos.
“Cu ocazia perchezițiilor au fost găsite două arme cu aer comprimat, precum și 1.380 de proiectile de calibrul 4,5 mm, deținute ilegal. Bărbatul este bănuit că, la data de 13 octombrie 2022, ar fi folosit o astfel de armă și ar fi rănit un câine care aparține unui cetățean din comuna Crăciunelu de Jos”, se menționează în comunicat.
Armele și muniția au fost indisponibilizate, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care bărbatul a intrat în posesia lor, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în activitatea infracțională.
Comentarii recente