
O nouă materie de studiu ar putea intra în programa școlară 2023-2024. Elevii vor avea posibilitatea să dobândească noi cunoștințe despre istoria recentă a României.
Luna trecută un proiect de lege inedit privind introducerea în curricula școlară de liceu a cursului „Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România” a fost trimis la Președinție spre promulgare.
Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care introduce disciplina „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” în programa de liceu, informează g4media.ro.
Propunerea legislativă a fost inițiată de Marilen Pirtea (PNL), rectorul Universitatea de Vest din Timișoara și adoptată în luna mai de Parlament.
„După mai bine de treizeci de ani de la Revoluția Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului inițial al timișorenilor eroi care au pornit Revoluția ca mișcare socială și politică”, afirma prim-vicepreședintele PNL Timiș, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, după votul din Parlament.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula școlară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”, în scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluționar al istoriei noastre recente. Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educației, în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de revoluționari.
Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, se mai arată în lege.
Potrivit documentației promulgate de Președinte, până la începutul anului școlar 2023 – 2024, Ministerul Educației va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei în programa școlară de anul viitor.
Noua disciplină va fi introdusă în materia de studiu la decizia școlii, pentru clasele a XII-a/a XIII-a din învățământul liceal și va avea un caracter opțional.
Comentarii recente