
În perioada 24-25 noiembrie 2022, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va fi sărbătoare. Instituția nu va fi închisă, așa cum poate v-ați putea îngrijora, ci dimpotrivă, sunteți așteptați cu o multitudine de activități, pentru mici și pentru mari, pregătite cu ocazia Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
„Anul acesta s-au împlinit 79 de ani de la înființarea bibliotecii publice din Alba Iulia, devenită între timp raională, apoi județeană. Duminică, 26 noiembrie 2022, este ziua ei de nume! În ziua de 26 noiembrie a anului 1991, biblioteca județeană primea numele poetului, filosofului, genialului Lucian Blaga. De atunci, în fiecare an, această dată este prilej de sărbătoare pentru noi, cei care dăm viață acestei instituții, dar și pentru dumneavoastră, prietenii ei”, spune managerul Silvan Stâncel.
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba reprezintă, și în acest an, un nou prilej de întâlnire cu cartea, informația, animația culturală.
„Vă propunem, așadar, nu una, ci două zile, 24 și 25 noiembrie, în care să ne bucurăm împreună, prin intermediul activităților pregătite special pentru dumneavoastră, mici și mari. Mulți și cu folos ani în activitate, dragi colegi bibliotecari! La mulți ani Bibliotecii Județene ‘Lucian Blaga’ Alba!”, mai transmite managerul.
Ateliere educative, lansări de carte, conferințe, expoziții, șezătoare, muzică și poezie, acestea și încă altele fac parte din programul celor două zile, care poate fi consultat în continuare:
Joi, 24 noiembrie 2022
- 10.00 Deschiderea oficială a Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
- 10:30 Reuniune științifică. Invitat lector universitar doctor Silviu Borș
- 12:00 Ateliere creative, vizite în bibliotecă, vizite în bibliobuz, lecturi, expoziții
- 13:00 Seniori prin anotimpurile culturii. Seniorii sărbătoresc bibliotecarii.
- 14:00 Expoziție cu produse realizate de partenerii bibliotecii în proiectul 3.22 RomânIA tradițională.
- 15:00 eBiblioteca.
- 16:00 RomânIA tradițională. Șezătoare la bibliotecă. Expoziție de carte tematică.
- 17:00 Verbum
- 18:00 Poezii pe 6 corzi. Prezentări de carte, lectură, recital muzical. Invitat special Ovidiu Scridon.
Vineri, 25 noiembrie 2022
- 10:00 În lumea poveștilor. Lectură pentru copii.
- 12:30 Biblioteca prin ochi de copil. Vernisaj expoziție lucrări plastice ale micilor cititori.
- 12:40 Primii pași în bibliotecă!
- 13:45 Schimb de cărți și jucării. Vizită în Bibliobuz.
- 14:00 Ateliere creative, vizite în bibliotecă, vizite în bibliobuz, lecturi, expoziții.
- 15:00 Expoziție de carte tematică și publicațiile bibliotecii.
- 16:00 Conferințele bibliotecii. Conferențiază sociologul Alin Tomuș.
- 17:00 Lansări de carte: Oameni vechi și noi și Convorbiri culturale, autor Mihai-Octavian Groza.
- 18:00 Poezii pe 6 corzi. Invitați speciali Vali Șerban și Ziua de Mâine.
Comentarii recente