
Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți pe platforma Kronospan din Sebeș, producător de plăci pe bază de lemn, ca urmare a unui defect la un mecanism al unui buncăr de praf.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alexandru Crișan, Secția de pompieri Sebeș a fost solicitată să intervină în cooperare cu Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Kronospan, pentru localizarea și stingerea unui incendiu la un buncăr de praf din incinta operatorului economic.
Au fost trimise la fața locului două autospeciale cu apă și spumă de la Secția Sebeș, o autospecială de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și o autoscară mecanică de la Detașamentul Alba.
„Până la ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, s-au dispus de îndată măsurile de protecție, limitare și lichidare a acestuia de către personalul de la SPSU Kronospan. Incendiul s-ar fi produs ca urmare a unui defect la un mecanism al unui buncăr de praf”, a transmis Alexandru Crișan.
Acesta a menționat că forțele prezente refulează apă pentru răcirea materialului din interiorul buncărului.
Nu au fost victime, a mai arătat reprezentantul ISU Alba.
Kronospan este prezent la Sebeș din anul 2004 prin producția de plăci aglomerate de lemn (PAL) și plăci de densitate medie (MDF).
Nu este pentru prima dată când au loc incendii pe platforma industrială menționată.
În 2 august 2017, un incendiu precedat, potrivit localnicilor, de „o bubuitură mare” s-a produs pe platformă la patru cicloane de rumeguș și un filtru de praf, pentru lichidarea focului acționând atunci câteva zeci de pompieri. Cauza incendiului a fost stabilită ca efectul termic al unui obiect incandescent.
Comentarii recente