Sănătate

Se reia, după mai bine de un an, imunizarea împotriva virusului HPV

Aproape 1.300 de doze de vaccin împotriva HPV vor fi distribuite, de miercuri, medicilor de familie de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, număr ce acoperă cererile restante depuse în lunile octombrie – decembrie 2021 și respectiv ianuarie – octombrie 2022, potrivit unui comunicat transmis, marți, Agerpres.

„După o lungă perioadă în care vaccinarea HPV a fost decalată în Alba din cauza dozelor insuficiente, raportat la solicitările făcute de către părinți prin intermediul medicilor de familie, prin recepționarea de la Ministerul Sănătății, la finalul lunii noiembrie 2022, a 1.290 de doze de vaccin Gardasil se ajunge la zi cu imunizarea împotriva virusului HPV”, a menționat Biroul de Presă al DSP Alba.

Astfel, DSP Alba începe miercuri distribuirea către medicii de familie a dozelor de vaccin primite.

„Practic, cele 1.290 de doze ce urmează a fi distribuite începând de mâine (miercuri – nota red.) acoperă cererile restante depuse în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2021 și respectiv în perioada ianuarie – octombrie 2022”, precizează sursa citată.

Vaccinarea împotriva infecției cu HPV se realizează la solicitarea părinților/reprezentanților legali, care vor formula o cerere către medicul de familie în acest sens.

Potrivit comunicatului, vaccinarea cu HPV este disponibilă numai pentru fetele care, la data solicitării, se încadrează în grupa de vârstă 11-18 ani.

DSP Alba mai arată că, la momentul actual, doar un produs este autorizat și, ca urmare, este utilizat în prezent pentru vaccinarea împotriva infecției cu HPV, respectiv Gardasil 9.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.