Economie

România ar putea atinge un vârf de creștere economică de 5% în 2025

România va atinge un vârf de creștere economică în anul 2025, când avansul PIB este estimat la 5%, potrivit Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2023 și proiecția acesteia pe anii 2024 – 2026.

În perioada menționată, ritmul mediu anual de creștere economică estimat este la 4,8% în condițiile în care, în 2024 este creionat un avans al PIB de 4,8% iar în 2026 de 4,5%.

„Estimarea are ca fundament o accelerare a investițiilor publice și private în domeniile prioritare ale economiei, în condițiile unei absorbții cât mai bune a fondurilor europene din PNRR și din cadrul financiar multianual. Exportul net își va menține contribuția negativă pe întreg intervalul de prognoză, înregistrând totuși o tendință de diminuare treptată”, se precizează în document.

Pe partea ofertei, construcțiile vor reprezenta domeniul cel mai dinamic, accentul fiind pus cu precădere pe derularea proiectelor finanțate din PNRR și pentru care se estimează o creștere medie anuală a valorii adăugate brute de 9%. Pentru sectorul terțiar se prevede un ritm mediu anual de 4,6%, accentul fiind pus pe dezvoltarea serviciilor moderne (IT, servicii pentru întreprindere, etc.) și în cadrul acestui domeniu atragerea fondurilor din PNRR contribuind la o evoluție susținută. În ceea ce privește sectorul industrial, ritmul anual de creștere este estimat la 4,6%, cu dezvoltarea cu precădere a ramurilor cu tehnologii avansate și aport sporit de valoare adăugată brută.

Creșterea prețurilor de consum la sfârșitul anului va încetini semnificativ în 2024, la 3,7%, de la 8% în 2023, urmând să ajungă la 2,9% în 2025 și 2,6% în 2026.

Potrivit documentului citat, previziunile cu privire la rata inflației au luat în calcul atât ani agricoli normali cât și stabilizarea prețurilor la energia electrică, gaze naturale, petrol și alte materii prime la nivel global, precum și o ușoară depreciere în termeni nominali a monedei naționale în raport cu moneda europeană.

Câștigul salarial mediu net lunar va urca constant în anii următori, de la 4235 lei în 2023, la 4686 lei în 2024, 5071 lei în 2025 și 5451 lei în 2026. Rata șomajului va scădea ușor în perioada următoare, de la 2,7% în 2023, la 2,6% în 2024, 2,4% în 2025 și 2,3% în 2026.

Ministerul Finanțelor a publicat marți și proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2023 care prevede o creștere a economiei de 2,8% și un deficit bugetar de 4,4% din PIB.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.