Social

Cum plecăm în vacanță la munte. Recomandări ale Jandarmeriei pentru mediul montan

Având în vedere că sezonul rece a început, iar în zonele montane straturile de zăpadă cresc, jandarmii montani sunt prezenți pentru a veghea asupra siguranței iubitorilor de munte. Ei le fac o serie de recomandări celor care vor să-și petreacă vacanțele sau concediul de iarnă în zonele montane.

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, are în componența sa trei posturi de jandarmi montane, și anume în localitățile Șugag, Roșia Montană și Arieșeni.

Pentru a preveni evenimentele negative, reamintim turiștilor câteva reguli de bază pe care să le respecte pentru a avea o amintire plăcută a clipelor petrecute la munte;

înainte de a pleca în drumeție să echipeze autoturismul corespunzător (lanțuri antiderapante, lopată de zăpadă);
să se informeze înainte de a pleca la drum cu privire la starea vremii, starea drumurilor, dar și existența marcajelor turistice;
să plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, sac de dormit, trusă de prim ajutor;
să nu se abată de la drum și să respecte indicatoarele și marcajele turistice;
să cunoască bine pregătirea fizică a grupului și să adapteze traseul în funcție de aceasta;
să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
în cazul apariției dificultăților pe traseu sau a înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană;
apelați cu încredere la patrulele de jandarmi montani și la membri Salvamont și respectați indicațiile acestora;
luați legătura cu jandarmii montani/ serviciul unic de urgență 112, în cazul producerii unui accident, comunicându-le acestora datele de identificare ale solicitantului, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate și când s-a produs accidentul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.