
La data de 27 decembrie, ONU marchează Ziua internațională de pregătire în caz de epidemii, adoptată de Adunarea Generală în ziua de 11 decembrie 2020.
Textul „invită toate statele membre, entitățile ONU și alte organizații globale, regionale și subregionale, sectorul privat și societatea civilă, inclusiv organizațiile neguvernamentale să sărbătorească în fiecare an Ziua internațională de pregătire pentru epidemii”, deoarece răspândirea CoViD-19 a evidențiat lipsa de anticipare în această privință.
Rezoluția încurajează cele 193 de țări membre ale ONU să organizeze activități de informare și sensibilizare pentru a sublinia importanța prevenirii epidemiilor, pregătirea și stabilirea de parteneriate pentru a le face față.
Potrivit ONU, pandemia de CoViD-19 a demonstrat, o dată în plus, ce efecte devastatoare poate avea o criză globală de sănătate asupra sistemelor de sănătate publică, lanțurilor de aprovizionare și economiilor, în special a celor din țările în curs de dezvoltare. De aceea, este o nevoie imperioasă de a crea sisteme de sănătate robuste, care să poată răspunde nevoilor tuturor membrilor societății, chiar și în situații de criză.
Un accent deosebit este pus de ONU pe conceptul de solidaritate în fața epidemiilor, care trebuie să fie însușit de la nivel individual până la cel comunitar, statal, regional și internațional.
În mesajul adresat țărilor membre cu prilejul zilei de 27 decembrie, secretarul-general al ONU, Antonio Guterres, arată că o criză majoră sanitară dezvăluie probleme profunde și recurente ce caracterizează numeroase țări și societăți. Pregătirea în fața unei eventuale noi pandemii nu trebuie să se limiteze doar la aspectele ce țin de managementul sanitar, ci să abordeze și cauzele care duc la apariția categoriilor sociale defavorizate, deosebit de vulnerabile în situații de criză.
„Pandemia de CoViD-19 a provocat o tragedie umanitară. Dar a și evidențiat nevoia de a construi o lume mai echitabilă și sustenabilă. Răspunsul dat atât în fața pandemiei, cât și a condițiilor care au precedat-o, trebuie să aibă la bază un Nou Contract Social și o nouă perspectivă globală care să asigure oportunități egale pentru toți și să respecte drepturile și libertățile tuturor”, se arată pe site-ul un.org.
În 2020, pentru a marca, în premieră, Ziua internațională a pregătirii pentru epidemii, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că pandemia de CoViD-19 nu va fi ultima criză de acest tip: „Istoria ne spune că actuala pandemie de CoViD-19 nu va fi ultima, iar epidemiile sunt un fapt de viață”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, subliniind că o investiție mai bună în sănătatea publică, susținută de guverne și societate, ar putea „asigura pentru copiii noștri și copiii acestora moștenirea unei lumi mai sigure, mai rezistente și mai sustenabile”.
Comentarii recente