Educație

Elevii revin la cursuri luni. Recomandări de prevenire a răspândirii virusului gripal

Elevii revin la cursuri luni, după vacanța de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Pentru prima dată, structura noului an școlar include cinci module de învățare și cinci vacanțe.

Următoarea vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, este programată în perioada 6 – 26 februarie.

Programele „Şcoala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura între 27 februarie și 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri.

Prin excepție, la clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.

Vineri, Ministerul Educației a transmis, din partea Institutului Național de Sănătate Publică, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal și a recomandat inspectorilor școlari să sprijine unitățile de învățământ pentru a continua procesul educațional în condiții normale și să pună accent pe prevenție.

Joi, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că școlile vor fi redeschise pe 9 ianuarie conform programului și că nu este încurajată neparticiparea la cursuri.

„Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că, după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul și să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, așa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătății, trebuie să fie pe prevenție”, a spus Ligia Deca într-o conferință de presă comună cu Alexandru Rafila, în contextul creșterii numărului de infecții respiratorii și a cazurilor de gripă confirmate clinic.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că România se află, în prezent, în stare de alertă epidemiologică, dar nu va fi declarată epidemie, întrucât ar presupune revenirea la “anumite restricții”, cum au fost cele din perioada pandemiei cu noul coronavirus.

Conform recomandărilor de la autorități, conducerile unităților de învățământ preuniversitar au următoarele obligații:

  • diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/ antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;
  • realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
  • asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
  • efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;
  • aerisirea periodică a încăperilor;
  • instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
  • recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal, cât și pentru elevi/preșcolari;
  • informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.