Administrație

Iluminatul public, modernizat pe încă 15 străzi din Sebeș. Scopul vizează reducerea cheltuielilor

Iluminat public cu LED, în municipiul Aiud

Iluminatul public de pe 15 străzi din municipiul Sebeș va fi modernizat printr-un proiect care beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 900.000 de lei, demers în urma căruia consumul anual de energie primară va fi redus cu aproape 53%, potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, Agerpres, de către Primărie.

„Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul prin care se modernizează sistemul de iluminat public pe străzile: Pieții, Piața Dacia, 1848, Peneș Curcanul, Horea, Teilor, Șurianu, Călugăreni, Spitalului, Unirii, Parângului, Ștefan cel Mare, Mureșului, 1907, Călărași – tronson cuprins între intersecția cu strada Gării și intersecția cu strada PECO, din municipiul Sebeș. Valoarea nerambursabilă a noului proiect este de 900.000 lei inclusiv TVA, reprezentând 82% din totalul cheltuielilor eligibile”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, continuă astfel demersul de modernizare și eficientizare a rețelei de iluminat public prin accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului de Mediu.

Proiectul presupune achiziționarea și instalarea de corpuri de iluminat cu LED cu eficiență energetică ridicată, precum și achiziționarea și instalarea sistemului de telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiție.

„Vor fi înlocuite corpurile de iluminat vechi și neperformante cu unele construite în baza noilor tehnologii, mai eficiente, mai economice și mai puțin poluante. Se va realiza completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED în situațiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate sau nefuncționale, precum și completarea sistemului de iluminat existent în sectoarele în care acesta este deficitar”, se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, cele mai importante rezultate ale punerii în practică a proiectului sunt reducerea consumului anual de energie primară în iluminatul public din zonă cu 52,47%, reducerea poluării prin scăderea cantității de gaze cu efect de seră degajate odată cu diminuarea consumului de energie electrică, îmbunătățirea calității iluminatului public.

„Sistemul de iluminat public din Sebeș va fi modernizat în întregime grație mai multor proiecte cu finanțare din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020”, mai precizează sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.