
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de vânt puternic, dar și de ceață și polei, valabile în numeroase zone din țară.
Potrivit meteorologilor, până la ora 9.00, în localități din județele Timiș, Hunedoara, Ialomița, Argeș, Buzău, Prahova, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Alba, Mureș, Sibiu, Olt, Dolj și municipiul București (îndeosebi în zona periferică) va fi ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri, iar pe alocuri sunt condiții de producere a ghețușului.
De asemenea, până la ora 11.00, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55 – 60 km/h, în zone din județele Constanța și Tulcea.
Până la ora 14.00, în județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Brașov și Sibiu, la altitudini de peste 1.800 de metri, vântul va sufla cu viteze de 90 – 100 km/h, în timp ce în localități din județele Bacău, Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și Vaslui intensificările vântului vor depăși 55 – 65 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.
Comentarii recente