Sănătate

Pericolul din supa la plic. Protecția Consumatorului: „10 E-uri și cu 156 % mai multă sare decât doza zilnică”

Supa la plic este foarte populară în rândul acelora care caută o metodă ieftină și ușoară de a lua masa. Supele instant sunt semipreparate cu o valoare nutritivă foarte scăzută, cu un conținut ridicat de sare, care au cantități insignifiante de legume și anumite tipuri de carne și cu aditivi alimentari din belșug.

Potrivit unui studiu InfoCons, supa la plic cu până la 10 E-uri și cu 156% mai multă sare decât doza zilnică recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Ca urmare a centralizării și analizării informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor au rezultat :

Din punct de vedere al ingredientelor regăsite în compoziție:

  • 89,66% au în compoziție tăiței/paste cu un procent cuprins între 44.9% și 93% din compoziția produsului
  • 44,83% au în compoziție legume deshidratate cu un procent cuprins între 2.2% și 28.5% din compoziția produsului

Din punct de vedere al altor ingrediente regăsite în compoziție:

  • la 62,07% dintre produsele analizate s-au regăsit arome, fără a menționa dacă sunt arome naturale sau alte tipuri de arome
  • la 24,14% dintre produsele analizate s-au regăsit arome naturale
  • la 44,83% dintre produsele analizate s-au regăsit condimente, fără a menționa ce fel de contimente s-au adăugat

Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiți în supa la plic:

  • 93,10% din produse au în compoziție E-uri (aditivi alimentari)

Numericul de aditivi alimentari variază între 0 – 10:

  • 3,45% din produse au în compoziție 10 E-uri
  • 6,90% din produse au în compoziție 9 E-uri
  • 10,34% din produse au în compoziție 8 E-uri
  • 3,45% din produse au în compoziție 7 E-uri
  • 10,34% din produse au în compoziție 6 E-uri
  • 37,93% din produse au în compoziție 5 E-uri
  • 6,90% din produse au în compoziție 4 E-uri
  • 10,34% din produse au în compoziție 2 E-uri
  • 3,45% din produse au în compoziție 1 aditiv alimentar
  • 6,90% din produse nu au în compoziție E-uri

Din punct de vedere al produselor ce conțin aditivi alimentari regăsiți frecvent situația se prezintă astfel:

  • 66,67% dintre produsele studiate au avut în componență monoglutamat de sodiu (E621);
  • 66,67% dintre produsele studiate au avut în componență carbonati de potasiu (E501);
  • 55,55% dintre produsele studiate au avut în componență carbonati de sodiu (E500);
  • 51,85% dintre produsele studiate au avut în componență guanilat disodic (E627);
  • 51,85% dintre produsele studiate au avut în componență inozinat disodic (E631);
  • 93,10% dintre produsele studiate au avut menționate pe etichetă informațiile nutriționale raportate pe 100 grame de produs.

Cantitatea de sare raportată pe 100 grame de produs s-a situat între 7g și 12.8g.

Aplicația InfoCons afișează numericul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr, cea de sare și numărul de calorii din produsele scanate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.