Social

Cod portocaliu de precipitații abundente. Va fi afectat și sudul județului Alba

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o avertizare Cod portocaliu de precipitații abundente valabilă până miercuri seara în județele Prahova, Buzău, Vrancea și în zona montană din județul Dâmbovița.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 18:00 – 11 ianuarie, ora 22:00, în zonele menționate vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50…60 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

Pe de altă parte, a fost emis și un Cod galben de precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului la munte, valabil de marți de la ora 16:00 până miercuri la ora 22:00.

Codul galben vizează nordul Olteniei, local Muntenia, precum și sud-vestul Moldovei, unde va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Județele marcate parțial cu Cod galben sunt: Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Ialomița, Dâmbovița, Ilfov și municipiul București. De asemenea, județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Argeș se află integral sub avertizare Cod galben.

Pentru intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 12 ianuarie, ora 10:00 meteorologii au emis, tot marți, o informare vizând precipitații moderate cantitativ, la început în vestul, centrul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice și sud-estice. Local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 30 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpații Occidentali, estul Transilvaniei și Moldova și predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei.

Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.