Educație

179 de elevi din Aiud au fost instruiți în acordarea primului ajutor de Crucea Roșie Română Filiala Alba

Elevilor li s-a arătat practic cum poate fi acordat primul ajutor (foto: Crucea Roșia filiala Alba)

În luna decembrie 2022, Crucea Roșie Română Filiala Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, a organizat cursuri de Prim ajutor pentru 179 de elevi din cadrul a 3 unități de învățământ din Aiud: Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud, Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud și Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud.

Cursurile au fost susținute de cadre medicale cu pregătire în domeniul acordării primului ajutor, care i-au învățat pe elevi cum să intervină în situații precum: stopul cardio-respirator, reacții alergice, blocarea căilor respiratorii cu un corp străin, intoxicații, AVC, infarct, complicații acute ale diabetului, leșin, convulsii, fracturi, luxații, entorse, hemoragii, leziuni cutanate, arsuri, mușcături/înțepături de animale/insecte, degerături, insolație ș.a.

„M-am simțit foarte bine la curs și mă bucur că am luat parte la acesta. După acest curs am rămas cu multe informații utile.”

„Mie mi-a plăcut foarte mult acest curs și l-aș recomanda tuturor copiilor.”

„Am adorat acest curs. Îmi e util să știu aceste lucruri și … cine știe? Poate o să le folosesc în viitor. Deși sper să nu fie nevoie, măcar sunt pregătită!”

Acestea sunt doar câteva dintre feedback-urile primite de la elevi, care, pe durata celor 12 ore de curs, au avut posibilitatea de a exersa toate tehnicile de acordare a primului ajutor, având la dispoziție manechine de resuscitare, defibrilator, vestă pentru manevra Heimlich și truse de prim ajutor complet echipate.

Toți absolvenții cursurilor de Prim ajutor primesc certificate de absolvire, eliberate de Crucea Roșie Română Filiala Alba în baza Legii 139/1995, și manuale europene de prim ajutor.

Cursurile au fost organizate în cadrul unui parteneriat multianual încheiat cu Primăria Municipiului Aiud, anul 2022 fiind deja al treilea an în care elevii aiudeni au avut ocazia de a participa gratuit la cursul de Prim ajutor.

În contextul în care statisticile arată că aproape 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu primesc primul ajutor la timp, ne bucurăm că am găsit în Primăria Municipiului Aiud un partener care conștientizează importanța instruirii elevilor în acordarea primului ajutor, impactul acestei activități răsfrângându-se la nivelul întregii comunități. O intervenție corectă și rapidă poate salva vieți sau poate avea o contribuție semnificativă asupra reducerii impactului accidentelor și implicit a costurilor ulterioare pentru tratamentul și reabilitarea persoanelor afectate.

Crucea Roșie Română organizează periodic cursuri de Prim ajutor pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accidentare, dar și pentru populație. Persoanele interesate pot contacta reprezentanții organizației telefonic, la numărul 0258 812 257, prin e-mail, la adresa: crucearosie.alba@gmail.com, sau la sediul din Alba Iulia, str. București, nr. 16, jud. Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.