
Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulația trenurilor fiind însă adaptată la condițiile meteo și se înregistrează întârzieri în Gara de Nord.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA, în partea de sud-est a țării, pe raza județelor aflate sub avertizarea de ninsori și vânt, personalul feroviar al regionalelor București, Constanța și Galați monitorizează cu atenție trenurile aflate în circulație și menține legătura cu operatorii de transport, iar în situațiile în care se impune intervenția pentru remedierea eventualelor deranjamente, echipele sunt pregătite să acționeze cu drezine pantograf.
De asemenea, pe toată perioada de funcționare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA menține permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât și de marfă, și transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate, astfel încât să se asigure continuitate în circulația trenurilor.
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA îi asigură pe călători că toate eventualele intervenții necesare a se desfășura în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile au drept scop menținerea siguranței și a continuității traficului feroviar. Călătorii sunt rugați că în această perioadă, în care sunt anunțate condiții meteo nefavorabile, să solicite informațiile referitoare la condițiile de circulație a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web –, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut”, se spune în comunicat.
Potrivit tabelei din Gara de Nord, trenul IRN 1742 de la Satu Mare are 190 de minute de întârziere. De asemenea, trenul IR 1630 Brașov – București are 25 de minute de întârziere, iar IR 1582 Constanța – București Nord 20 minute.
Trenul IR 10072 (Transferoviar) de la Galați are 20 de minute de întârziere, la fel și IRN 473 Budapesta Keleti – București Nord și IC 552 Suceava – București Nord.
De asemenea, sunt întârzieri și la plecările din Gara de Nord. De exemplu, trenul IR 1623 spre Sibiu trebuia să plece la ora 9:57 (35 de minute de întârziere), iar IR 1585 București – Constanța înregistrează deja 15 minute.
Comentarii recente