Social

Un bărbat care mergea pe jos pe A1 a fost accidentat de un TIR. Șoferul și-a continuat drumul

Autostrada Deva – Nădlac (foto: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere)

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, care mergea pe jos pe autostrada A1 Deva-Nădlac, a fost lovit în plin de un TIR care apoi și-a continuat drumul. Un alt șofer care a trecut în aceeași zonă a sesizat poliția.

„În cursul nopții trecute, 29.01.2023, în jurul orei 2:40, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut pe autostrada A1, sens de mers Timișoara-Lugoj, în dreptul localității Remetea Mare din județul Timiș, soldat cu decesul unei persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, în timp ce se deplasa pe autostrada A1, dinspre Timișoara înspre Lugoj, a fost surprins și accidentat de un autotren, care și-a continuat deplasarea după impact”, a transmis IPJ Timiș.

În urma accidentului, pietonul, în vârstă de 38 de ani, a decedat. Martorii spun că bucăți din trupul bărbatului au fost împrăștiate pe o distanță de aproximativ 100 de metri.

În cauză, a fost întocmit un dosar pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului, cercetările fiind continuate în vederea identificării conducătorului auto și stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.