
Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni Turcia și Siria și a provocat sute de morți și răniți, au anunțat autoritățile din ambele țări, transmit agențiile AFP, DPA și Reuters.
Cutremurul s-a produs la ora locală 4:17 (1:17 GMT) și a avut epicentrul în apropierea orașului turc Gaziantep, nu departe de granița cu Siria.
Seismul s-a produs la o adâncime de circa 18 kilometri, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeași regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de aproximativ 9 kilometri, a indicat USGS.
În Turcia, cel puțin 76 de persoane au murit, a anunțat Agenția pentru Protecție Civilă din Turcia (AFAD).
Alte 440 de persoane au fost rănite, operațiunile de căutare și salvare fiind în curs de desfășurare. Au fost înregistrate cel puțin 42 de replici, a precizat AFAD.
În cadrul operațiunilor au fost mobilizate echipe de intervenție din toată țara, a scris pe Twitter președintele Recep Tayyip Erdogan. „Sperăm că vom trece împreună peste acest dezastru cât mai curând posibil și cu cele mai mici pagube”, a adăugat șeful statului.
Ministrul turc de interne Süleyman Soylu a declarat că mai multe provincii sunt afectate, numeroase clădiri s-au prăbușit și a fost solicitat ajutor internațional.
În Siria, cel puțin 200 de persoane au murit și alte peste 600 au fost rănite, a anunțat luni un reprezentant oficial la televiziunea de stat. „Bilanțul cutremurului se ridică la 237 de morți și 639 de răniți”, a spus Ahmed Damiriyye, reprezentant al Ministerului Sănătății din Siria.
Ministerul Sănătății anunțase anterior că în zonele aflate sub controlul regimului sirian, bilanțul se ridică la cel puțin 111 morți și 516 răniți.
Au fost înregistrate victime în Alep, al doilea oraș sirian din nordul țării, precum și în Hama (centru) și Latakia și Tartous, pe coasta Mediteranei.
De asemenea, zeci de persoane ar fi fost ucise sau rănite în zonele controlate de rebeli din nord-vestul Siriei, potrivit echipelor de intervenție din regiune.
Cel puțin opt persoane au murit în urma prăbușirii a numeroase clădiri din localitățile Azaz și Al-Bab, aproape de granița cu Turcia, a declarat pentru AFP o sursă spitalicească.
În localitatea Azmarine, în provincia rebelă Idleb, o duzină de case s-au prăbușit ca un castel de cărți de joc, a relatat un corespondent AFP. Locuitorii îi ajutau pe salvatorii care erau copleșiți.
Căștile Albe, o echipă alcătuită din aproximativ 3.000 de voluntari care oferă ajutor în zonele controlate de rebeli din Siria, au indicat că numeroase clădiri s-au prăbușit și zeci de persoane au fost prinse sub dărâmături.
„Echipele Căștilor Albe declară stare de urgență; echipele noastre sunt la cel mai înalt nivel de alertă pentru a interveni și a-i salva pe cei rămași blocați”, a declarat pe Twitter directorul organizației, Raed Al Saleh.
Situația a fost descrisă drept „dezastruoasă”, iar grupul i-a îndemnat pe locuitori să evacueze clădirile și să se îndrepte către zonele deschise.
Seismele au fost resimțite în toată zona de sud-est a Turciei, dar și în Liban, Siria și în Cipru.
Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure.
Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani s-a produs în octombrie 2020 în orașul Izmir de la Marea Egee, când peste 100 de persoane au murit.
În noiembrie 1999, un cutremur cu magnitudinea 6,3 a ucis aproximativ 900 de persoane în regiunea Düzce. În luna septembrie a aceluiași an, un cutremur deosebit de puternic, cu magnitudinea 7,4, a ucis peste 17.100 de persoane în regiunea din jurul orașului industrial Izmit, la o distanță de aproximativ 130 de kilometri de acesta.
Comentarii recente