
Primăria orașului Abrud și-a propus să realizeze în localitate mai multe „insule ecologice digitalizate”, care vor fi finanțate prin intermediului Planului Național de Redresare și Reziliență.
Într-o postare pe pagina de socializare a instituției, se spune că, „pe lângă modernizarea, dotarea și reabilitarea clădirilor importante din orașul nostru, o țintă ambițioasă pe care ne-am fixat-o este grija pentru viitor”.
Pe această linie se înscrie și câștigarea unui nou proiect finanțat din surse externe (PNRR), acela al înființării unor „insule ecologice digitalizate” în orașul Abrud.
Investiția, în valoare de 442.755 lei, se va concretiza în amplasarea a nouă seturi de containere cu capacitate de 1,1 metri cubi pentru toate cele 5 fracții de deșeuri: biodegradabile, reziduale, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Aceste containere vor fi introduse în boxe (casete) digitalizate, pentru a evita atât accesul neautorizat, cât și răspândirea în jurul lor a deșeurilor.
„În acest moment, lucrăm deja la planurile de amplasare a celor nouă insule ecologice, care vor deservi, fiecare, minimum 200 de locuitori ai orașului Abrud, urmând să le facem publice în cel mai scurt timp”, mai transmit reprezentanții Primăriei porașului Abrud.
Comentarii recente