Social

Patru sibieni care furau carburant din rezervoarele autocamioanelor, reținuți de polițiști

Patru sibieni, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt de combustibil din rezervoarele unor camioane parcate în municipiul Sebeș, au fost reținuți, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, au efectuat și trei percheziții în municipiul Sibiu, la domiciliile suspecților.

„Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, 4 tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, din municipiul Sibiu, ar fi sustras 1.200 de litri de motorină din rezervoarele a 16 camioane parcate în curțile unor societăți comerciale din Sebeș sau în parcări publice de pe raza municipiului. Ulterior, ar fi vândut combustibilul sustras sau l-ar fi folosit pentru alimentarea autoturismelor personale”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Alba.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat două arme neletale cu aer comprimat, deținute ilegal, mai multe plicuri cu substanțe susceptibile a fi droguri, precum și bunuri care sunt susceptibile a proveni din furturi sau în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Cele patru persoane vizate de anchetă au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Sebeș pentru audieri, ulterior fiind dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de vineri, supecții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.