
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că fondurile alocate pentru proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice se vor dubla. Numărul beneficiarilor poate ajunge la 80.000 de gospodării.
Fondurile alocate pentru programele care vizează, între altele, și proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice vor fi dublate prin aprobarea de către Guvern a bugetului Administrației Fondului pentru Mediu, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
„În ceea ce privește domeniul investițiilor în energie regenerabilă și alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice și în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a afirmat premierul, joi, în ședința de Guvern.
Bani pentru sisteme fotovoltaice
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a detaliat programele finanțate prin bugetul AFM: „Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond ce provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Noutățile programului sunt creșterea sumelor alocate pentru Casa Verde, pentru persoanele fizice, astfel încât prin aprobarea bugetului de acum și prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-ați precizat și dumneavoastră și pe care le-am promis în cursul acestui an. Aprobăm acum un buget de peste 2 miliarde de lei pentru a finanța persoanele fizice care instalează aceste sisteme fotovoltaice, dar venim și cu o noutate în domeniul asistenței sociale și acordăm sprijin pentru acele unități de cult și pentru acele ONG-uri care prestează servicii de asistență socială. (…) De asemenea, contractăm acele finanțări care au fost adjudecate prin evaluarea dosarelor anul trecut – aici venim cu o sumă de 300.000 milioane de lei, pentru a duce la îndeplinire programul de anul trecut. Prin programul acesta, în 2021 – 2024, ne vom apropia, într-adevăr, de o finanțare de un miliard de euro, doar pentru panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice și pentru aceste unități care oferă asistență socială pentru persoane vulnerabile”, a explicat Tanczos Barna.
Comentarii recente