
Persoanele care doresc să salveze viața unui câine și îl adoptă de la adăpost trebuie să fie foarte atente, deoarece de multe ori aceștia sunt cu anumite traume psihice, trainerul Szabo Zoltan fiind de părere că noii proprietari ar trebui să urmeze un program minim prin care să învețe cum să se comporte cu patrupedul.
Antrenorul Szabo Zoltan a explicat, pentru Agerpres, că de multe ori acești câini sunt instabili psihic și emoțional și pot deveni agresivi foarte ușor.
„E un fenomen interesant cu care ne confruntăm. De exemplu, cățeii luați de pe stradă, deseori avem probleme destul de serioase pentru că sunt destul de instabili psihic și emoțional. Parcă la câinii de pe străzi e puțin mai accentuat acest comportament pentru că sunt instabili și dacă ajung într-un anumit mediu în care nu sunt stabilite anumite reguli, chiar este încurajat comportamentul dominant. Fără să îți dai seama, dacă nu pui reguli în terenul câinelui tău, pur și simplu încurajezi comportamentul dominant și agresiv. Chiar și un labrador poate fi dominant agresiv cu alți câini sau să aibă reacții agresive. Dacă acestea nu sunt controlate, apar multe probleme”, a spus Zoli.
Potrivit acestuia, la câini pot apărea diferite probleme de comportament din cauza unei educații incorecte.
„La dresaj se promovează partea frumoasă, un șezi, cum sare peste obstacol, dar atacurile câinilor, copiii care rămân fără scalp se interzic. Nu ai acces la astfel de informații. Oamenii cred că totul este roz. Din păcate, foarte mulți trăiesc cu câini agresivi în casă.”
Szabo Zoltan, antrenor canin
„Nu doar un câine care vede agresivitate și la care este încurajat comportamentul agresiv sau are traume va deveni un câine agresiv, sau care nu primește suficientă iubire și afecțiune. Şi la un câine care primește prea multă atenție, prea multă afecțiune și nu este cumva modelat comportamentul lui și instinctele apar probleme serioase. Acei câini vor fi mai agresivi decât în general. Un câine fricos are șanse mari să devină un câine agresiv pentru că frica va compensa cu agresivitatea și câinele își va da seama că, dacă mârâie, își arată colții și mușcă, poate ține departe pericolul și va fi un câine periculos”, a arătat trainerul Szabo Zoltan.
Unele persoane care iau pe cont propriu dresajul recurg la tot felul de soluții cum ar fi zgărzile electrice sau cele cu țepi, însă nefolosite corect acestea pot agrava și mai tare problemele.
„În foarte multe țări se interzic deja anumite zgărzi, echipamente de corecție, ca de exemplu zgarda cu țepi, zgarda electrică, zgarda strangulantă pentru că traumatizezi câinele, e un act de maltratare împotriva animalelor. Din punctul meu de vedere, nimeni nu ar trebui să experimenteze cum se folosește o zgardă de corecție, pentru că, dacă nu o folosește în mod responsabil și corect, va traumatiza câinele și nu va rezolva problema. Oamenii ar trebui să meargă la un specialist. E posibil că doar conștientizând ce greșeli a făcut în trecut, învățând un model de comunicare eficientă, cum îl poate motiva, cum îl poate corecta, poate evita multe metode de constrângere. Sunt anumite situații când eu, ca și specialist, nu am altă cale. Când vine un câine de trei ani, agresiv, care deja mușcă, cu tupeu sare la tine și te mușcă, nu ai altă soluție. Nu va merge cu iubire și cu afecțiune, din păcate. Acolo n-ai altă soluție decât să te lupți cu câinele. Chiar și un câine de talie medie e destul de puternic și mușcă destul de bine”, a spus trainerul.
Dreasaj pentru stăpâni
Scopul unui mic curs de dresaj este în primul rând pentru stăpâni, care trebuie să învețe cum să comunice cu aceștia, cum să stabilească limitele, cum să le înțeleagă limbajul.
„Câinele trebuie să consume energie, trebuie să aibă o relație corectă în care tu ești liderul. Trebuie să știi cum să comunici eficient cu câinele tău, ce așteptări să ai de la el, care sunt limitele lui, posibilitățile lui și ce nevoi fiziologice are. Tu îi dai tot, dar și ceri să respecte anumite reguli, pentru că e un animal de haită, așa funcționează. Multe persoane fac greșeala că efectiv umanizează prea mult câinele, au așteptări ca față de un copil sau om, și nu are cum. Atunci putem comunica eficient cu un câine când noi învățăm să comunicăm la nivelul lui și învățăm să putem citi perfect comunicarea lui, să cunoaștem perfect limbajul fizic, doar așa vom putea conviețui cu un câine”, a arătat Zoli.
O categorie aparte sunt câinii considerați „periculoși”, pentru care în unele state proprietarii au nevoie de teste prin care să arate că sunt capabili să îi gestioneze. În România este nevoie doar de înregistrarea lor la Poliție.
„Şi în România ai acces la orice câine, dar în alte țări, dacă vrei un câine care se încadrează într-o grupă cu potențial de periculozitate, tu ai nevoie de un examen, un test psihologic, ca un fel de port-armă, dar un fel de port-câine. Atunci într-adevăr dai dovadă că tu ești un proprietar responsabil și vei putea controla orice situație. Ştii ce ai cumpărat. Foarte mulți cumpără de exemplu Akita, cu toate că sunt exemplare cu care poți să dai examene și sunt exemple pozitive, dar în mare parte este un câine cu personalitate puternică, dominant, nesociabil. Şi un crescător care nu este responsabil și vrea doar să vândă puii spune că e ideal pentru familie și arată poze și filmulețe cum se joacă cu copii, dar nu știe cum a educat acel câine. În Germania cred că ești obligat cu orice câine să te înscrii la o școală de dresaj autorizat ca să dai un examen pentru a plimba câinele pe stradă. Trebuie să dai dovadă că tu poți controla acel câine și ești pregătit, știi la ce să te aștepți, adică dacă va fi agresiv știi ce ai de făcut, dacă va fi dominant știi ce ai de făcut, cum poți preveni acest lucru, cum ar trebui să controlezi joaca cu el, cum să controlezi toată viața câinelui ca să nu ai treabă cu el”, a mai spus Zoli.
Pandemia și explozia prețurilor câinilor și ce a urmat după
El susține că numărul câinilor comunitari a explodat după pandemie. În perioada restricțiilor foarte mulți și-au cumpărat câini pentru a avea motive să iasă la plimbare și pe urmă i-au abandonat.
„În perioada pandemiei au cam explodat vânzările de câini, foarte multă lume a cumpărat câini, a și crescut prețul câinilor, am avut de exemplu anul trecut foarte mulți la dresaj din acel val și bineînțeles tot din acel val foarte mulți câini au ajuns pe stradă pentru că și-au dat seama că e foarte fain să ai câine cu care poți ieși la plimbare și poți justifica de ce ești pe stradă în lockdown, dar pe urmă va fi foarte incomod, pentru că presupune responsabilitate și activitate zilnică și e destul de incomod pentru cineva care are o viață comodă și nu își sacrifică timp și energie pentru câine. În Satu Mare numărul câinilor de la adăpost e în creștere, din mai multe motive, dar primul e că sunt foarte mulți oameni iresponsabili care îi abandonează”, consideră Szabo Zoltan.
Acesta este de părere că în problema câinilor de pe străzi sunt responsabile atât autoritățile care gestionează situația, dar și cetățenii care îi abandonează sau îi hrănesc în diferite locuri.
„M-am întâlnit la cumpărături cu un prieten care a cumpărat conserve pentru câini. Mi-a zis că pe strada unde lucrează sunt niște puiuți și el merge și le duce mâncare. Mie nu mi se pare ok. Eu nu aș duce mâncare câinilor. Cei care vor cumva din milă să facă bine să meargă să facă voluntariat la adăpost, să facă donații. Nu e ok să le dai mâncare pe stradă pentru că acei câini vor fi teritoriali, vor proteja acel teritoriu, se vor organiza în haite și nu e ok, mai ales acolo unde câinii se hrănesc la bloc, aruncând mâncare de la etajul 4 sau 7, fără a avea nicio legătură cu persoana respectivă, seara, când vii acasă, poți fi atacat. Oamenii nu știu când pot ajuta eficient și nu știu cât de mult rău pot face prin a hrăni câinii vagabonzi pe stradă. Asociațiile de ecarisaj sunt suprasolicitate. Acum câțiva ani erau 300 – 400 de câini la adăpost, acum sunt peste 1.000. E super dificil. Doar cei care lucrează în domeniu știu cât de dificil este. Dacă nu îi grupezi bine se omoară între ei, se mănâncă între ei, pe urmă apar tot felul de epidemii care se răspândesc foarte repede”, a atenționat Zoli.
Deși este iubitor de câini și antrenor de 25 de ani, Zoli nu ezită să arate că în anumite situații, în țările civilizate, se eutanasiază câinii fără stăpân.
Comentarii recente