
Evaluarea Națională 2023 începe în data de 19 iunie, iar Bacalaureatul 2023 debutează pe 12 iunie, cu proba de limba română oral.
Toți candidații de la Evaluarea Națională și Bac 2023 vor fi monitorizați, în timpul probelor, cu camerele sistemului de supraveghere audio-video care vor fi instalate în fiecare sală de clasă, potrivit procedurii trimise către inspectoratele școlare.
Conform procedurii, școlile asigură dotarea cu echipamentele necesare punerii în funcțiune și exploatării sistemului de supraveghere audio-video.
„Art. 8 – 1) Camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate în fiecare sală supravegheată audio-video, astfel încât să asigure vizibilitatea tuturor persoanelor din interiorul acesteia și să nu poată fi obturată printr-o anumită poziționare a unor persoane sau obiecte.
(2) În sălile supravegheate audio-video, în care se desfășoară probe de examen, camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate astfel încât acestea să surprindă, cel puţin frontal, toți candidații în timpul susținerii probei, precum și toate acţiunile și dialogurile persoanelor aflate în sală.”
În sălile unde sunt multiplicate subiectele, camerele vor fi instalate pentru a surprinde, în totalitate, pe tot parcursul desfășurării acestor activități, monitoarele calculatoarelor folosite la descărcarea, tipărirea și multiplicarea subiectelor, precum și acţiunile și dialogurile membrilor comisiei în desfășurarea activităţilor de preluare, tipărire și multiplicare a subiectelor, conform procedurii specifice, potrivit edupedu.ro.
Profesorii corectori vor fi și ei supravegheați, în timpul evaluării
Directorii de școli sunt responsabili pentru instalarea și punerea în funcțiune a sistemului de supraveghere audio-video, în sălile care vor fi supravegheate audio-video, astfel încât întreg sistemul să fie funcţional cu cel puțin 72 de ore înainte de prima probă de examen/proba scrisă a examenului naţional, respectiv cel mai târziu cu 24 ore înaintea începerii evaluării lucrărilor scrise/ soluţionării contestaţiilor, după cum apare în document.
În spațiile supravegheate audio-video destinate activităţilor de preluare, depozitare și evaluare a lucrărilor, camerele vor fi instalate astfel încât acestea să surprindă, în totalitate, pe tot parcursul desfășurării acestor activități, acţiunile și dialogurile membrilor comisiei, respectiv vizibilitatea, cel puţin frontală, a tuturor profesorilor corectori în timpul activității de evaluare a lucrărilor, potrivit sursei citate.
Când vor fi pornite camerele de supraveghere audio-video
„Sistemul de supraveghere audio-video se pornește, în fiecare zi în care au loc activităţi specifice examenelor naționale, în sălile supravegheate audio-video, cu 30 de minute înaintea începerii activităților specifice fiecărei probei de examen, respectiv cu 15 minute înainte de începerea activităţilor de descărcare și multiplicare a subiectelor, a activităților de preluare, depozitare și predare a bagajelor sau a activităților de preluare, evaluare și depozitare a lucrărilor scrise sau de soluționare a contestațiilor, de către persoana responsabilă cu derularea și monitorizarea procesului de supraveghere audio-video”.
Calendarul probelor de la Evaluarea Națională 2023 este următorul:
- 6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională
- 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
- 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă
- 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
- 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023
- 29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023
- 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisăÂ
- 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale
Comentarii recente