
Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Alba Iulia, că formațiunea sa susține impozitarea pe cifra de afaceri, măsură care ar urma să se regăsească în programul de guvernare pe care președintele partidului, Marcel Ciolacu, îl va prezenta după preluarea funcției de premier.
„Vreau să anunț aici, în premieră, (…), că la nivelul Partidului Social Democrat această decizie (impozit de 1% din cifra de afaceri – nota red.) va fi una care se va regăsi în programul de guvernare pe care președintele partidului, Marcel Ciolacu, îl va prezenta imediat după preluarea funcției de prim ministru. PSD, repet, susține impozitarea pe cifra de afaceri. Este, până la urmă, un mecanism care aduce o echitate în materie de impozitare, întrucât 1% pe cifra de afaceri, această cotă de impozit, o plătesc IMM-urile, cele care desfășoară activități de producție și nu numai, se încadrează în cifră de afaceri de 500.000 de euro”, a declarat Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice din Senatul României.
Potrivit acestuia, impozitarea cu 1% va aduce un echilibru în mecanismul de impozitare, întrucât, a spus el, marile corporații multinaționale, prin “mecanismul de optimizare fiscală, transferă o mare parte a profitului în paradisuri fiscale”, iar „aici, unde fac profitul, rămâne o foarte mică sumă de impozitat, ceea ce este absolut incorect”.
„Ceea ce vrem să facem cu acest mecanism de impozitare, aducem un echilibru între ceea ce plătesc companiile românești și ceea ce ar trebui să plătească și marile companii multinaționale, care activează și care fac profit în România”, a adăugat Daniel Zamfir.
Senatorul PSD a opinat că a plăti impozit acolo unde faci profitul este și fundamentul care a stat la bază atunci când Uniunea Europeană a emis Directiva 1164, prin care a decis ca companiile multinaționale să plătească impozitul acolo unde fac profit.
„A nu se înțelege că acest mecanism de impozitare este un mod de a supraimpozita sau de a pedepsi în vreun fel companiile multinaționale. În niciun caz. Este, până la urmă, în spiritul Directivei europene care spune exact acest lucru: companiile trebuie să-și plătească impozitele acolo unde fac profitul. Dar, înainte de orice, este un mod de a aduce echitate în mecanismul de impozitare. Asta este dorința PSD, cu care, evident, vom merge în coaliție. Decizia va fi luată împreună cu PNL, sper din suflet ca, aici, PNL să nu mai șovăie”, a declarat Daniel Zamfir.
Senatorul PSD și-a exprimat convingerea că prin acest tip de impozitare, care „va fi mult mai ușor de controlat”, bugetul statului va fi „cu mult mai corect alimentat și sumele vor fi consistente în comparație cu situația de acum”.
El a conchis că această măsură va aduce un echilibru între ceea ce plătesc, ca impozit, companiile românești și multinaționalele care, a spus parlamentarul social-democrat,„bineînțeles, sunt binevenite în România”.
Potrivit acestuia, măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
La inițiativa senatorului PSD de Alba Călin Gheorghe Matieș, în această săptămână a avut loc la Alba Iulia ședința Comisiei Economice a Senatului României. De asemenea, cu această ocazie, au fost organizate mai multe întâlniri între oameni de afaceri din județ și senatorii din comisie.
Comentarii recente