
Senatul a luat act, luni, de demisia senatorului PNL Sorin Bumb începând cu 1 mai și a vacantat locul de senator ales în Circumscripția electorală nr.1 Alba, acesta fiind ales anterior în Comitetul de reglementare al ANRE.
„Vă mulțumesc pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o în acest mandat și vreau să-mi anunț demisia din Senat începând cu 1 mai 2023. Vă mulțumesc mult și vom colabora în continuare. Am fost ales în Comitetul de reglementare al ANRE începând cu 23 aprilie și sper să reușim împreună cu echipa nouă care a fost aleasă la ANRE să facem tot ceea ce se poate pentru ca piața de energie să fie reglementată corect în favoarea consumatorilor casnici și a agenților economici”, a spus Sorin Bumb de la tribuna Senatului.
Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a decis, pe 19 aprilie, ca Sorin Bumb să ocupe funcția de membru în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Tot atunci, Parlamentul i-a mai numit pe președintele ANRE, George Niculescu, pe vicepreședintele Autorității, Gabriel Andronache, și pe Cornelia Sulger – membru.
Fostul parlamentar are 57 de ani și este născut în Aiud.
Comentarii recente