Sport

A fost omologată noua bază sportivă din Aiud. Cine beneficiază de facilitățile acesteia?

Vineri a fost omologată noua bază sportivă din municipiul Aiud, realizată cu o investiție totală de 5,37 de milioane de milioane de lei, anunță Primăria locală.

Funcționalitățile noii baze sportive din Aiud cuprind un teren sintetic de fotbal cu dimensiuni omologate FRF (105 metri pe 68 de metri), cu nocturnă; un teren sportiv din tartan, cu dimensiunea de 40 de metri pe 20 de metri, tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis; o clădire pentru vestiare și administrativă; o parcare pentru autovehicule și autocare, alei pietonale și spații verzi.

După omologare, începând de luni, 5 februarie 2024, trei cluburi aiudene vor începe antrenamentele pe noua bază: Academia de Fotbal Bogdan Andone, ACS Juniorul Aiud, precum și Clubul Sportiv Olimpia Aiud.

Terenurile de fotbal, minifotbal, handbal, baschet și tenis vor putea fi folosite conform Regulamentului de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Local prin HCL nr. 247/23.11.2023.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.